LIFESTYLE

Becali se teme de Vladimir Putin, dar nu și de arma nucleară: ”Am buncăr la palat!”

sursa: gsp.ro

Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, iar de atunci lumea întreagă e în fierbere. Se vorbește de un al treilea război mondial și, chiar dacă nu o spun, mulți tremură de frica lui Vladimir Putin.

Gigi Becali și-a dat însă drumul la gură și a mărturisit că nu vrea să-l supere pe liderul de la Kremlin, despre care se spune că își otrăvește inamicii cu polonium sau noviciok.

„Mi-e frică de el. Ce văd eu că face omul ăsta, mi-e frică. Nu vorbesc eu despre el, Doamne milueşte! Dacă zice: Cine a avut atitudine neprietenoasă să fie otrăvit? Nu mă bag, nu vreau să vorbesc despre el.„, a spus Becali la Romania TV.

CITEȘTE ȘI: Cel mai sexy soldat ucrainean face furori pe Tik Tok! Cine este polițistul cu mușchi de oțel

”Nu-mi permit să vorbesc despre Putin!”

Afaceristul a continuat. ”Dacă îl vad, fug. Doamne fereşte! Omul ăsta…nici măcar nu trebuie să stai în faţa lui. Eu am vorbit despre război, dar eu nu-mi permit să vorbesc despre Putin, pentru că mi-e frică. Pe cuvânt că mi-e frică”, a mai spus Gigi Becali la România TV.

Dar dacă n-ar vrea să-l deranjeze pe Putin ca nu cumva să fie ținut minte de președintele rus, mai ales în cazul în care conflictul va fi tranșat în favoarea lui, Becali nu-și face griji în eventualitatea unui atac cu arma nucleară.

Despre asta se vorbește chiar de când Rusia a pornit războiul în Ucraina, dar Gigi Becali nu se teme de un conflict nuclear. De ce? „La Palat am buncăr placat cu plumb”, a spus milionarul din Pipera.

 

 

 

Comentarii: