NUTRITIE

Cafeaua de dimineață: E mai sănătos să o bei caldă sau rece?

talkingabout.ro

Pentru iubitorii de cafea, odată cu schimbările de sezon apar şi schimbările în privinţa obiceiurilor de dimineaţă. Mai exact, cafeaua caldă este înlocuită cu cea rece şi, chiar dacă amândouă vin la pachet cu aceeaşi cantitate de cofeină, un nou studiu sugerează că în privinţa beneficiilor pentru sănătate cafeaua caldă este mult mai bună decât cea consumată cu gheaţă.

În noul studiu, publicat în jurnalul Scientific Reports, cercetătorii universităţii Thomas Jefferson din Philadelphia, au comparat aciditatea şi activitatea antioxidantă a cafelelor sub diferite forme: calde şi reci.

CITEȘTE ȘI: Cafeaua perfectă la tine acasă: Cum să o prepari astfel încât aroma și parfumul ei să te năucească

Vestea bună în ceea ce priveşte cafeaua caldă?

Nivelul activităţii antioxidante este mult mai crescut. Să ne reamintim că antioxidanţii sunt benefici pentru sănătate, iar consumul de cafea poate duce la scăderea riscului apariţiei bolilor cardiovasculare, a diabetului şi a decesului timpuriu.

”Cercetarea arată că (n.r.- cafeaua) poate fi chiar foarte bună pentru sănătate (…) Am descoperit că o capacitate antioxidantă crescută se regăseşte în cafeaua caldă”, a menţionat co-autorul studiului, Meghan Fuller, medic şi profesor de chimie la Universitatea Thomas Jefferson. ”Mai este nevoie de alte cercetări pentru a înţelege complet posibilele diferenţe în privinţa efectelor cafelei asupra sănătăţii, în funcţie de timp şi temperatură”, a continuat Fuller.

Aciditatea din cafeaua caldă şi cea rece este similară

Fuller şi Rao, cei doi autori ai studiului, au descoperit că aciditatea din cafeaua caldă şi cea rece era similară. În trecut, cafeaua rece era considerată mai puţin acidă, adică mai uşoară pentru stomac însă, noul studiu arată că nivelul pH-ului in cafeaua caldă şi cea rece variază între 4.85 şi 5.13.

CITEȘTE ȘI: ‘Cafeaua’ care vindecă tiroida. Alte plante recomandate de medici pentru bolile glandei

Cu toate astea, dacă îţi place să bei cafeaua rece, cu gheaţă, îţi reamintim că şi aceasta conţine antioxidanţi, polifenoli şi minerale. În plus, pentru că este mai aromată, nu vei mai fi tentată să adaugi îndulcitori, lapte sau frişcă, iar astfel consumi mai puţine grăsimi şi calorii.

Comentarii: