SANATATE

Care este complicația care duce la o formă gravă sau chiar deces de COVID-19

scmp.com

Complicația care dublează riscul de a muri de COVID-19. De la izbucnirea pandemiei, în toată lumea a fost notată aceeași tendință. Cele mai multe cazuri de deces s-au înregistrat în rândul persoanelor cu diabet, alte boli cronice și obezitate.

Iar obezitatea, din fericire, este singura asupra căreia se poate acționa concret și cu rezultate.

Obezitate

Un studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Carolinei de Nord din Chapel Hill notează că persoanele obeze cu un indice de masă corporală mai mare de 30 sunt mai în pericol din toate punctele de vedere: riscul de a fi spitalizat cu COVID-19 este mai ridicat cu 113%, de a necesita internarea la terapie intensivă cu 74% și de a deceda din cauza coronavirusului cu 48%.

Studiul publicat în revista medicală Obesity Reviews este o meta-analiză care a reunit datele obținute de mai multe studii realizate în jurul lumii, inclusiv în Italia, Franța, Regatul Unit, Statele Unite și China, scrie doctorulzilei.ro.

CITEȘTE ȘI: COVID-19: Care sunt cele șase tratamente care au dat roade până acum

Persoanele obeze au adesea comorbidități precum boli coronare sau diabet de tip 2 care le plasează într-o categorie de risc mai ridicat în cazul contractării coronavirusului. Obezitatea poate provoca de asemenea modificări ale metabolismului precum rezistența la insulină sau inflamații care îngreunează lupta organismului împotriva infecțiilor.

„Este un efect destul de mare pentru mine”, a declarat profesorul Barry Popkin, coordonatorul studiului, acesta adăugând că a fost șocat de rezultatele cercetării, subliniind că „riscul de a fi internat în spital cu COVID-19 este dublu în cazul persoanelor obeze”.

„Indivizii care suferă de obezitate sunt de asemenea mai predispuși să aibă probleme fizice care fac mai dificilă lupta cu boala, precum apneea în somn care crește hipertensiunea pulmonară sau un indice de masă corporală care face intubarea lor în spital mai dificilă”, adaugă Beck.

CITEȘTE ȘI: Băutura care te scapă mai repede de durerea de cap decât paracetamolul/ STUDIU

Autorii afirmă de asemenea că orice vaccin împotriva COVID-19 ar putea să nu funcționeze la fel de bine pentru persoanele obeze, precizând că „știm că un vaccin antiCovid va avea un efect pozitiv pentru persoanele obeze dar suspectăm din cunoștințele noastre, obținute prin testarea virusului Sars și a celui gripal, că va avea un beneficiu diminuat”, potrivit lui Popkin.

Comentarii: