REVIEW

Care este diferența dintre telefoanele Samsung Galaxy S10 și Samsung Galaxy S10+?

Deși Samsung lansează unul după altul terminale extraordinare care captează atenția unui glob întreg, așa cum este cazul dispozitivelor din seriile Samsung Galaxy S20 și Samsung Galaxy Note 20 care va fi lansat luna aceasta, nu este încă momentul să dăm uitării vedetele anului trecut și anume, dispozitivele Samsung Galaxy S10 și Samsung Galaxy S10+. Chiar și la atâta timp după lansare, ambele telefoane sunt încă suficient de performante încât să mai merite o vreme a se bucura de atenția noastră.

Cu baterii capabile de a rezista întreaga zi indiferent de provocările la care sunt supuse și cu un design excepțional, ce poate fi și mai mult scos în evidență cu ajutorul unui set de huse personalizate de la Itelmobile, atât Samsung Galaxy S10, cât și Samsung Galaxy S10+ reprezintă chiar și la acest moment o alegere potrivită pentru cei care doresc să investească într-un nou terminal.

Prin ce diferă Samsung Galaxy S10 de Samsung Galaxy S10+?

În afară de semnul “+” din numele dispozitivului, Samsung Galaxy S10+ se remarcă față de Samsung Galaxy S10 printr-un procesor mai rapid și o baterie mai puternică, dar și un ecran mai generos, sau prezența unei lentile suplimentare la camera selfie.

Când vine vorba de fotografie, imaginile afișate pe incredibilul display Infinity-O al modelului S10 arată foarte vii și dinamice, dar puse unele lângă altele cu cele redate de ecranul Dynamic AMOLED al modelului S10+, observăm că cele din urmă au și mai multe detalii bine conturate. De asemenea, cu diagonalele lor de 6.1, respectiv 6.4 inch, ambele modele sunt capabile de a oferi o experiență cinematografică nemaipomenită utilizatorilor lor.

Când pleci în vacanță având la tine oricare din telefoanele seriei S10 de la Samsung, nu mai trebuie să-ți iei cu tine și alte camere de filmat sau fotografiat pentru că la lentilele lor de 12 + 12 + 16 MP, oricare dintre cele două terminale este capabil de a face fotografii gata de postat pe rețelele sociale.

Coreenii s-au gândit și la gameri când au creat aceste două minuni ale tehnologiei deoarece ambele sunt echipate cu baterii masive, care se încarcă rapid și de la distanță și au procesoare performante, care suportă redarea oricărui titlu de joc special creat pentru mobil, de la ora actuală de pe piață. Iar toate lucrurile pe care le-am enumerat până acum, nu sunt doar povești inspirate din liste cu specificații, ci concluziile la care am ajuns după utilizarea îndelungată a ambelor terminale.

De la lansarea telefoanelor Samsung Galaxy S10 și Samsung Galaxy S10+ și până acum, puțini pasionați de tehnologie au ratat șansa de a le testa în toate felurile posibile și imposibile, începând cu jocuri 3D și continuând cu încărcarea în Lightroom a unor fotografii RAW. Și chiar și când a fost vorba de multitasking, oricare dintre ele a reușit să reziste întreaga zi, fără a avea nevoie de un refresh la capitolul energie.

Faptul că telefonul Samsung Galaxy S10 Plus are un sistem de răcire compus dintr-o cameră de abur suplimentară, nu a reprezentat însă o diferență majoră la capitolul competențe, cu toate că ne-am fi dorit ca această invenție nemaipomenită din toate punctele de vedere să revoluționeze tehnologia GSM.

De aceea, fără îndoială, așa cum am menționat și în rândurile de mai sus, cea mai importantă diferență dintre aceste două telefoane este dimensiunea ecranului, lucru pentru care Samsung Galaxy S10+ care este mai mare, este considerat de mulți utilizatori mai potrivit pentru filme și jocuri. Dar pe de altă parte, cei care preferă terminalele ergonomice, chiar laudă inițiativa Samsung de a crea două telefoane atât de impresionante cu mai mult sau mai puțin aceleași caracteristici cu excepția mărimii.

Mai mult, suprafața suplimentară a ecranului terminalului mai scump, face ca diferențele dintre capacitățile bateriilor celor două dispozitive să fie aproape insesizabile deoarece un ecran mai mare vine la pachet cu mai multe nevoi.

În concluzie, dacă ești genul de utilizator care nu se dă în vânt după vizionarea filmelor pe ecrane mici totuși pentru această activitate, din multe puncte de vedere Samsung Galaxy S10 este o alegere mai bună pentru un nou terminal datorită raportului său calitate / preț mai bun decât al fratelui său “mai mare”.

 

Comentarii: