LIFESTYLE

Colegi de cameră, rivali de-o viață!

De 7 ani se duelează de-o parte și de alta a fileului și de tot atâta timp sunt prieteni la cataramă. Eduard Ionescu și Darius Movileanu, doi dintre cei mai valoroși tineri jucători de tenis de masă din lume scriu zi de zi una dintre cele mai frumoase povești din sportul românesc.

Medaliați la cele mai importante competiții ale tenisului de masă, cei doi adolescenți au fost de sute de ori adversari de-o parte și de cealaltă a fileului. Chiar dacă victoriile au fost împărțite și titlul de campion a fost mereu doar unul, ei spun că rivalitatea nu le-a afectat prietenia.

„Ne înțelegem foarte bine, pentru că ne cunoaștem de aproximativ 6-7 ani. De patru ani stăm împreună, ne vedem în fiecare zi, suntem ca niște frați”, mărturisește Eduard.

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

Distanțați de coronavirus

Singura perioadă în care cei doi cadeți legitimați la Clubul Sportiv al Armatei Steaua au stat despărțiți a fost cea de izolare impusă de pandemia de coronavirus, de care au trecut însă cu bine, reușind ca în toamnă să cucerească noi trofee.

„A fost o perioadă foarte dificilă, a fost foarte greu să ne găsim motivația. Din fericire, eu zic că ne-am găsit-o amândoi și am reușit să creștem în joc în această perioadă, chiar dacă a fost dificil”, spune Eduard.

Darius îl completează: „A fost foarte greu, pentru că nu am avut aceleași condiții de antrenament, dar acum e foarte bine că ne putem antrena. A fost foarte greu să ne găsim motivația, pentru că știind că nu mai aveam concursuri nu mai aveam pentru ce să mai tragem de noi!”.

 

 

 

Comentarii: