SANATATE

Cum ne protejăm vârstinicii în timpul pandemiei – Recomandările medicului care a tratat cei mai mulți bolnavi de COVID-19

inews.co.uk

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara, ne oferă nişte reguli care trebuie respectate de cei care locuiesc în case cu persoane vârstnice, în plină pandemie de pandemie de coronavirus.

„Cum procedăm cu persoanele vârstnice cu care locuim împreună pentru a le proteja? Este o întrebare pe care am întâlnit-o des în ultimul timp.

Ştiu că este foarte complicat de respectat regulile de prevenţie într-o locuinţă unde staţi împreună cu cei în vârstă, mai ales dacă aveţi la dispoziţie puţine camere şi băi. Indiferent de spaţiul pe care îl aveţi la dispoziţie, respectaţi următoarele:

· în primul rând, voi cei care ieşiţi din casă pentru diverse motive (servici, aprovizionare) este esenţial să respectaţi cu stricteţe toate măsurile de prevenţie, pe care le-am prezentat deja (mască, distanţă etc)

CITEȘTE ȘI: Cum ne protejăm de coronavirus: Cât trăiește virusul pe clanța ușii, pe bani sau pe ambalaje

· la intrarea în casă, de asemenea, trebuie efectuaţi acei paşi (dezinfectarea tălpilor pantofilor, pantofi diferiţi în casă, haine diferite, spălat bine mâini, dezinfectare telefoane etc)

· în interiorul locuinţei, încercaţi măcar să le amenajaţi o cameră separată, care să fie aerisită şi în care să stea cât mai mult, lângă o baie a lor (dacă este posibil)

· încercaţi să creaţi un anumit circuit în casă, atât pentru modul în care circulaţi, cât şi pentru suprafeţele pe care le atingeţi

· folosiţi pe rând spaţiile comune

· când sunteţi în aceeaşi încăpere încercaţi să păstraţi tot timpul o distanţă de 2 m şi purtaţi mască şi d-voastră şi ei

· aerisiţi de cât mai multe ori încăperile, o lampă UV ar putea ajuta la sterilizarea aerului

· dezinfectaţi cât mai des suprafeţele (podea, mese etc)

· să aveţi veselă dedicată, care va fi spălată foarte bine cu detergent şi apă fierbinte

· spălaţi cât mai des hainele din casă, iar pentru cele care se pot spăla la temperaturi înalte, folosiţi această metodă

· dezinfectaţi toaleta cu clor cât mai des (indicat după fiecare folosire)

Vă încurajez să fiţi creativi în a găsi măsurile cele mai eficiente, fără supărări în cadrul familiei, fiecare trebuie să înţeleagă că sunt necesare aceste măsuri pentru ca fiecare membru al familiei să depăşească cu bine această perioadă.

CITEȘTE ȘI: Medicul din Timișoara, care a tratat cu succes pacienți cu coronavirus, recomandă: Cât de importante sunt masca și mănușile de protecție și ce facem când ajungem acasă

Pentru cei care au spaţiu foarte limitat în cadrul locuinţe şi ar fi de acord ca persoanele în vârstă să fie cazate pentru o perioadă în altă parte, în anumite spaţii special amenajate pentru ei (ex. hoteluri, pensiuni etc), unde să poată fi protejaţi şi unde să primească toate cele necesare, am putea gândi împreună un proiect concret în acest sens.

Ţinem aproape, deşi păstrăm distanţa!
Numai împreună vom reuşi!
Dr. Virgil Musta”.

Comentarii: