SANATATE

Cum poţi lua CORONAVIRUSUL din aer: Explicaţia unui expert în domeniul bolilor infecţioase, din Coreea de Sud

aarp.org

Unul dintre cei mai respectaţi experţi ai Coreei, profesorul Kim Woo-Jiu de la Spitalul Universitar Guro din Seul, lucrează în domeniul bolilor infecţioase din 1990 şi în decursul acestor 30 de ani a tratat cazuri de tuberculoză, SIDA, rujeolă, s-a confruntat cu epidemiile de SARS în 2003 şi gripă porcină în 2009, dar şi cu Ebola, în 2014, apoi MERS în 2015.

El spune însă că actuala pandemie de Covid-19 ridică cele mai mari provocări.

Tuse sau strănut

”Când tuşim sau strănutăm expulzăm picături. Practic, scuipăm. Trebuie să fie mai mari de 5 microni pentru a fi considerate picături, iar o singură picătură conţine multe virusuri. Mă refer la cele provenite de la o persoană infectată. Pentru că picăturile sunt mai mari de 5 microni, acestea urmează o traiectorie curbă, ca un curcubeu, şi aterizează de regulă la o distanţă între 1 metru şi 2 metri. În acel moment, virusul te poate infecta prin ochi, nas sau gură.

CITEȘTE ȘI: Un specialist în sănătate publică recomandă: Cum să te ferești de coronavirus când faci cumpărături

Cu aerul este o chestiune uşor diferită. Aşadar, principala cale de transmitere este prin picături.

Punem mâna la gură

A doua rută… Atunci când strănutăm sau ne curge nasul, avem tendinţa să ne ştergem nasul cu mâna, nu? O facem fără să ne gândim. Iar virusul ajunge pe mână. Apoi vin şi vă strâng mâna. V-am transmis virusul prin contact direct. Aceasta este a doua cale.

Atingem cu mâna murdară diferite suprafețe

Apoi, a treia, este prin contact indirect. Atunci când un pacient strănută sau tuşeşte, picăturile ajung şi pe suprafeţele din jur, pe masă, pe clanţa uşii, pe tastatură.

CITEȘTE ȘI: Cum ne protejăm de coronavirus: Cât trăiește virusul pe clanța ușii, pe bani sau pe ambalaje

Transmiterea prin aerosoli

Aşa este, practic nu te poţi infecta dacă doar respiri aerul. În mod obişnuit, în viaţa de zi cu zi, te infectezi prin picături, prin contact direct şi contact indirect. Acestea fiind spuse, te poţi totuşi infecta din aer în anumite condiţii. Este vorba despre transmiterea prin aerosoli” a explicat medicul.

Comentarii: