NUTRITIE

Cum se prepară piparaica, sosul originar din Crișana care dă savoare mâncării

Foto: debanat.ro

Preparatul este originar din zona Crişanei, unde localnicii îl pregătesc frecvent. Gustul savuros al mâncării este dat de sos, o combinaţie de smântână, usturoi, făină, iaurt şi miez de pâine.

Începem prin a prăji în ulei un cârnat de casă afumat sau scos de la garniţă, peste care vom pune şi puţină untură pentru a căpăta o culoare uşor arămie. După ce scoatem cârnatul din recipientul unde l-am prăjit, vom adăuga usturoiul, punem şi smântâna, astfel încât compoziţia să se îngroaşe.

CITEŞTE ŞI: Un gust deosebit, cu o reţetă a unui cunoscut bucătar: Cum prepari cea mai bună tocăniţă de ardei cu carne de porc

”Dacă se subţiază smântâna, vom amesteca patru linguri de făină cu puţină apă, turnând acest amestec în recipient pentru a se îngroşa compoziţia. Pentru a crea un sos delicios, vom amesteca şi 200 de grame de iaurt cu miezul de la trei, patru felii de pâine, astfel încât acest amestec va avea textura unui piure”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară, potrivit adevarul.ro.

Ingrediente:

-Smântână-500 de grame;
-Făină-150 de grame;
-Iaurt-200 de grame;
-Miezul de la trei, patru felii de pâine;
-Usturoi-o căpăţână;
-Ulei-50 de mililitri;
-Un cârnat de casă afumat sau scos de la garniţă.

CITEŞTE ŞI: ‘Taci și înghite’: Rețeta unui delicios preparat ardelenesc, dezvăluită de un jurnalist celebru

După ce am realizat sosul, îl trecem printr-o sită, punând sare şi piper după gust şi lăsându-l acoperit timp de 10 minute ca să se mai întărească puţin, după care îl putem servi alături de cârnatul pregătit deja sau o bucată de slănină prăjită în untură şi pâine prăjită.

Comentarii: