LIFESTYLE

Dani Mocanu, ”regele Youtube”, prins când spărgea o mașină? Ce riscă celebrul manelist

Dani Mocanu pare să fi intrat în zodia ghinioanelor, chiar dacă, oficial, îi merge ceas. Adică doar în urmă cu câteva zile, celebrul manelist se lăuda că are cel mai vizionat canal de Youtube din România, depășind miliardul de vizite.

Doar că iată, nici bine nu a scăpat de scandalul cu amenda pe pandemie, polițistul și capcana – pe care chiar el l-a alimentat! – că artistul se vede pus din nou în dificultate. Cancan scrie că Dani Mocanu este la un pas să ajungă în fața procurorilor pentru că ar fi spart o mașină pentru a lua un telefon.

Dani Mocanu ar fi încercat, scriu tabloidele, să recupereze o înregistrare video compromițătoare cu el, care se afla pe un telefon aflat în respectiva mașină. Ce s-ar fi întâmplat? Presa susține că una dintre tinerele cu care Mocanu a avut o colaborare muzicală ar fi ajuns și în patul lui, iar cei doi s-au filmat în timpul partidei amoroase. Blonda a fost, apoi, amenințată.

CITEȘTE ȘI: Când a devenit insultător degetul mijlociu. Scurtă istorie

Dani Mocanu, dosarele și polițiștii

Dani Mocanu este un cunoscut personaj al lumii muzicale, mondene și interlope, în sensul în care pe numele lui se găsesc multe dosare, cu capete de acuzare de la proxenetism, la instigare la discriminare împotriva femeilor.

Ei bine, în tot acest context, în luna aprilie a acestui an, Dani Mocanu a fost prins pe timpul stării de urgență noaptea fără declarații și amendat. De acolo, o întreagă istorie, cu manelistul dorindu-și ”scuze” de la agent, invitație la șpriț acasă la respectivul polițist, în fapt, o presupusă capcană, ”cheie” făcute de omul legii ca să-l înfunde, a susținut apoi Dani Mocanu.
„Am primit un mesaj de la un prieten. `Salut, Dani! Polițistul care te-a sancționat acum două zile te-a

chemat la el, la băut. E ziua lui de naștere, împlinește 26 de ani. A zis că-i pare rău de ce s-a întâmplat, nu te-a recunoscut`. M-am bucurat, am zis că un prieten în plus nu strică. M-am îmbrăcat și am plecat la petrecerea respectivă”, a povestit Dani Mocanu pe vlogul personal.

Doar că de acolo, când a ieșit, cântărețul a susținut că ar fi văzut că e filat de un echipaj care l-a urmărit, apoi l-a oprit să-i pună fiola, în ideea în care primise pontul chiar de la polițistul care, chipurile, îl chemase pe Mocanu ca să-i ceară scuze.

 

 

 

 

Comentarii: