HOROSCOP

De ce plânge Gheorghe Hagi când vorbește despre copii și Viitorul! Ce spune despre Dumnezeu și despre destinul lui, destăinuiri emoționante

Gheorghe Hagi este un personaj greu de prins pentru o discuție aprofundată, e dificil de atins o stare de deschidere totală, fără să fie abruptă și la fel de capricios, ca om, precum a fost ca fotbalist. Că, așa cum zice o vorbă, așa sunt artiști, mai greu de înțeles de semenii lor.

De asemenea, pe Hagi l-am văzut mereu încruntat, l-am văzut nervos, irascibil, vulcanic și acuzator în multe rânduri și de foarte puține ori emoționat până la lacrimi.

Dar iată, că ”Regele fotbalului românesc” – așa cum i se spune peste tot în lume, credeți-mă, nu îl alintăm doar noi, aici -, Gică Hagi, la 54 de ani, plânge atunci când este atins cel mai sensibil punct.  Copiii și Viitorul. Despre copiii pe care i-a crescut într-un deceniu la Viitorul.

Citește și: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

”M-am născut să fiu bogat!”

S-a întâmplat într-un interviu-eveniment realizat de Gazeta Sporturilor, un interviu remarcabil din care am reținut câteva citate care impresionează.

”Eu m-am născut să fiu bogat! Fac ce-mi place, asta mă face bogat. Dacă mâine vreau să plec undeva ca antrenor o să fiu plătit foarte bine. Am o meserie, nu am riscat niciodată nimic, doar am făcut lucrurile din plăcere. Asta a fost calea mea, să ajung la Ovidiu, pe câmp, să fac totul de la zero. Ăsta e destinul meu, Dumnezeu m-a dus pe direcția asta. Cel mai bun lucru pe care l-am văzut după ce m-am lăsat de jucat fotbal a fost să investesc în copii.” Este un fel de răspuns al lui Hagi la întrebări despre bani, avere și agoniseală riscată, investită în proiectul Academiei.

”M-ați întrebat despre bani. De ce vă agitați atât de tare, dacă toți suntem trecători? Într-o zi n-o să mai fiu și o să las mulți copii care vor juca fotbal și mă vor pomeni. Asta contează, numele! Banul e ochiul dracului, înseamnă doar interese”, mai spune Hagi în Gazeta Sporturilor.

 

Comentarii: