SANATATE

Descoperirea cercetătorilor japonezi: Ce trebuie să faci zilnic pentru o memorie mai bună

Foto: Pinterest.com

Exerciţiile fizice practicate zi de zi menţin muşchii în formă, dar şi creierul.

Efectul se manifestă nu doar la cei vârstnici, ci şi la persoanele tinere, contribuind la o mai bună conexiune între ariile cerebrale care exercită aceste funcţii.

Cercetarea este o confirmare-cheie în prevenţia bolilor mintale şi a senilităţii dovedind că zece minute pe zi de efort fizic uşor poate îmbunătăţi funcţiile cognitive, potrivit agerpres.ro.

CITEȘTE ȘI: PROTEINA cu rol cheie în funcţionarea memoriei, descoperită de cercetători /STUDIU

Cercetătorii speră ca rezultatele studiului să ofere o bază importantă pentru motivarea persoanelor în vârstă să realizeze exerciţii moderate periodice. „Hipocampul este fundamental pentru crearea de noi amintiri şi este una din primele zone ale creierului care se deteriorează cu înaintarea în vârstă şi mult mai sever la cei care suferă de Alzheimer“, potrivit lui Michael Yassa, profesor la Universitatea California Irvine, unde e a fost efectuată cercetarea.

Ameliorarea funcţiei hipocampului este esenţială pentru ameliorarea memoriei în situaţii cotidiene, a mai spus acesta.

Cercetătorii au utilizat imagini de rezonanţă magnetică de mare rezoluţie

Pentru acest studiu, realizat în comun cu Universitatea Tsukuba din Japonia şi publicat în revista ştiinţifică „Proceedings“, cercetătorii au utilizat imagini de rezonanţă magnetică de mare rezoluţie. La studiu au participat 36 de adulţi tineri şi în stare bună de sănătate.

CITEȘTE ȘI: Cum poți să ai o minte ageră: Studiul care te va ajuta să ai o memorie de invidiat

Potrivit Yassa, director la Center for the Neurobiology of Learning and Memory, studiul sugerează că mici exerciţii de plimbare zilnică pot avea efecte considerabile pentru ameliorarea memoriei şi a cunoaşterii. Studiul a demonstrat că perioade scurte de exerciţii moderate duc la creşterea conexiunii între circumvoluţiunea dinţată din hipocamp şi ariile corticale legate de procesarea detaliată a memoriei.

Comentarii: