Desertul preferat al Elenei Ceaușescu: Menajera acesteia i-a învățat chiar de la soția dictatorului român. Deși regimul comunist nu vedea cu ochi prea buni influența bisericii asupra societății, tradițiile și obiceiurile încă erau respectate de românii acelei perioade, inclusiv de către Nicolae și Elena Ceaușescu. Iar, poate în mod surprinzător, desertul favorit al soției liderului comunist era chiar coliva, pe care o orna cu bomboane fondante.
Suzana Andreiaș, care a lucrat ca menajeră pentru familia Ceaușescu a vorbit despre experiența ei în cartea „La curtea lui Ceaușescu”. Iar, potrivit acesteia, Elena Ceaușescu nu numai că savura coliva, dar știa și cum să o prepare, relatează Click!.
CITEȘTE ȘI: Supa pe care Elena Ceaușescu nu voia sub nicio formă să facă parte din meniul familiei
Elena Ceaușescu știa cum să pregătească colivă
„A cerut arpacaş din ăla bun pe care l-am ales împreună cu ea, pe masă. Mi-a spus să-l spăl în nouă ape şi să-l pun la fiert cu apa cât să nu treacă peste arpacaş. «După două-trei clocote, să-i iei spuma aia de deasupra. Când vezi că s-a umflat grâul, îi pui un capac şi o cârpă deasupra. El înfloreşte. Dacă vezi că are prea multă zeamă, îl mai dai să mai fiarbă un pic, la un foc mai mic sau cu o tablă dedesubt»”, scrie Suzana Andreiaș în cartea sa.
„Mi-a spus apoi cum să toc nuca. Ştiam eu că nuca se bagă la cuptor, înainte. Cuptorul îi dădea un gust de alune. Mi-a arătat de la A până la Z. Cum să pun nucă, lămâie, rom, zahăr, vanilie, cum s-o ornez cu ciocolată deasupra, cu bomboane fondante, mi-a explicat tot”, mai scrie aceasta.
Cum se prepară desertul favorit al Elenei Ceaușescu
Pentru această rețetă de colivă este nevoie de un kilogram de arpacaș, un kilogram de miez de nuci, 250 de grame de zahăr, coaja rasă a unei lămâi și a unei portocale, scorțișoară și esență de rom după gust.
Pentru a pregăti coliva, trebuie să alegeți arpacașul seara și să îl spălați în nouă ape calde, după care se pune la fiert în trei litri de apă. Apoi, când apa începe să fiarbă, trebuie să dați focul mai mic, iar oala se mișcă periodic pentru ca arpacașul să nu se lipească.
Mai departe, atunci când apa a scăzut aproape complet, se adaugă și zahărul, puțină sare și se amestecă cu o lingură de lemn. Se mai lasă cam 5 – 10 minute la fiert, până când nu mai este apă iar bobul de grâu a „înflorit”. Pasul următor este să răsturnați grâul fiert într-o oală smălțuită și să acoperiți totul cu un ștergar, pentru a nu face coajă.
CITEȘTE ȘI: Obiceiul Elenei Ceaușescu care îi oripila pe cei de lângă ea
Apoi, puteți curăța nuca, iar jumătate se va da prin mașina de tocat, în timp ce cealaltă se taie în cubulețe mai mici cu un cuțit. A doua zi, în colivă se adaugă nuca sfărâmată și un sfert din nuca tocată. Tot acum se adaugă și aromele, iar compoziția se amestecă bine. La final, compoziția se așează pe platouri, apoi se adaugă pe deasupra nuca măcinată, zahăr pudră și se ornează cu bomboane fondante.
Comentarii:









