LIFESTYLE

Doar cerul este limita, iar campionul paralimpic la ciclism, Eduard Novak, o dovedește din plin! Un accident i-a schimbat destinul lui Novak, campion național la… patinaj viteză

Turului ciclist al României 2019 stă să înceapă pe 11 septembrie, la Cluj, iar ”Mica Buclă” intră încet și sigur pe tabloul competițiilor de prim rang din circuit. O adevărată nebunie se anunță în Ardeal, iar asta i se datorează în mare parte unui om. Este președintele  Federației Române de Ciclism Eduard Novak, sportivul care la Jocurile Paralimpice de la Londra din 2012 a adus României prima medalie la acest sport.

Novak garantează că lumea va vorbi despre ediția din acest an ”Micii Bucle”. De ce? Pentru că suprizele sunt incluse și ele în program. “Pe lângă această competiție, vor fi foarte multe evenimente conexe, începând din Cluj. O să fie un bikefest,  cu competiții de copii, cu demonstrații de trial, food-court, o să fie o adevarată nebunie a ciclismului”, spune Eduard Novak. 140 de sportivi vor lua startul în Mica Buclă. Vor fi prezente 19 echipe, dintre care 7 naţionale şi 12 continentale.

Citește și:  Când a devenit insultător degetul mijlociu. Scurtă istorie

Speranța României la patinaj viteză!

Revenind la povestea incredibilă de viață a lui Eduard Novak, să spunem că a început undeva în Miercurea Ciuc. Iar despre el, apropiații spun că de orice sport s-ar fi apucat, ar fi ajuns numărul 1.

Ei bine, prima dată, ca orice copil din partea locului, Eduard s-a apucat de patinat și a alunecat ușor spre hochei. Însă și-a dat seama că e mai atras de patinaj viteză. Și-a dedicat copilăria sportului, se  trezea la 5 dimineața când era beznă în oraș ca să meargă să se antreneze. Când  ceilalți copiii se duceau la joacă, el mergea tot la… antrenamente. Așa a reușit să strângă 25 de titluri de campion național și 35 de recorduri, unele încă nedepășite.

Performanţele interne şi internaţionale îl propulsaseră spre Jocurile Olimpice de la Nagano. Dar a urmat un moment teribil. Un accident de maşină i-a destrămat visul.

„Fiind pe locul 10 la Campionatul Mondial pentru juniori, eram speranţa României pentru o clasare bună la Olimpiada de la Nagano. În 1996, eram pe drum spre o competiţie internaţională în Italia. Era iarnă, ningea, drumurile nu erau curăţate, maşina condusă de tatăl meu a derapat şi s-a izbit de parapeţii de pe marginea drumului. Nu ar fi o fost o problemă prea mare, dar parapetul era lovit dinainte, iar bucata care era îndreptată spre drum a străpuns maşina şi mi-a retezat laba piciorului. Primul gând, când mi-am văzut piciorul, a fost că 15 ani de muncă şi vise s-au năruit într-o clipă pe apa Sâmbetei”, povestea Novak într-un interviu.

Citește și:  Sentimentul de déjà-vu – experienţa ciudată pe care încearcă să o deslușească oamenii de ştiinţă / VIDEO

”Am luptat și mi-am recăpătat viața!”

Oare ce înseamnă asta pentru un copil? Nu sunt mulți cei care reușesc să depășească un asemenea moment de cotitură, o traumă chiar. Și pe Novak l-a marcat o vreme accidentul.

„În primii ani am tot căutat răspunsul la întrebarea: de ce eu? Între timp am primit răspunsul. Sunt sigur că a fost mâna destinului. Nu mă mai gândesc la acel accident. Am luptat şi mi-am recăpătat viaţa”, spune Novak.

Și-a încercat norocul în diverse domenii. A terminat Facultatea de Drept şi a profesat ca jurist, și-a deschis o afacere de proteze şi orteze și a făcut inclusiv pe agentul de vânzări al propriei firme. Dar…îi lipseau sportul, publicul, podiumul… Deși era campion în luptele vieții, nu se mai simțea ”acel” campion…

„Am ales la 25 de ani să mă angrenez într-un sport în care nu am avut antrenor, bicicletă, echipă şi bani. I-am lăsat pe toţi cu gura căscată, când am anunţat că mă apuc de ciclism, chiar Mountainbike, într-o zonă unde iarna domneşte 7 luni pe an”, povestește primul campion paralimpic al României la ciclism într-un material în Jurnalul Național. Primele antrenamente le-a făcut de pe… Internet. Apoi, a urcat încet și sigur spre performanța mult dorită. Medalii mondiale, titluri, medalii la paralimpiade, este șeful Federației Române de Ciclism și, în paralel, este tatăl a trei copii.

 

 

 

Comentarii: