LIFESTYLE

Giovanni Becali consideră că Federația Română de Fotbal are o vină morală în privința morții lui Mircea Lucescu

Giovanni Becali consideră că Federația Română de Fotbal are o vină morală în privința morții lui Mircea Lucescu. Giovanni Becali a făcut acuzații grave la scurt timp după ce Mircea Lucescu s-a stins din viață, comentând situația medicală și deciziile din perioada premergătoare ultimului său meci pe banca Naționalei.

Impresarul ridică semne de întrebare legate de documentele medicale și de contextul în care fostul selecționer a ajuns să conducă echipa la partida cu Turcia, dată fiind situația sa medicală, sugerând că lucrurile nu ar fi fost complet clare în culise.

Giovanni Becali, una dintre cele mai vocale și influente figuri din fotbalul românesc, a comentat public dispariția lui Mircea Lucescu într-un moment cu o încărcătură emoțională uriașă. Declarațiile sale, făcute la scurt timp după moartea selecționerului, unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului românesc, aduc în discuție episodul controversat al prezenței sale pe banca tehnică la meciul de baraj cu Turcia.

CITEȘTE ȘI: Înmormântarea lui Mircea Lucescu: Ce a ținut familia să se întâmple la ceremonie

Giovanni Becali, acuzații grave după moartea lui Mircea Lucescu

Giovanni Becali a povestit pe larg contextul care l-a făcut să privească cu scepticism întreaga situație legată de prezența lui Mircea Lucescu pe banca tehnică la meciul cu Turcia. Impresarul susține că a aflat informații din interior care ridică semne de întrebare în privința documentului medical invocat în acea perioadă.

„Da, multă lume, la fel ca și la catafalc pe stadion. A fost și chestia asta, repede, îl vede lumea la meciul de baraj cu Turcia. Era singurul meci din cele opt meciuri care s-a jucat la ora 19:00. Îți dai seama că toate celelalte țări care participau la acel baraj, și altele, s-au uitat la meciul ăsta care decidea echipa care merge mai departe.

Să îl vezi, vine înapoi, se pregătește să joace al doilea meci, amical cum era el, cu Slovacia, și dintr-odată, după două zile, vezi că moare. A fost un șoc pentru toți. A trezit interesul tuturor. (n.r. ce l-a șocat cel mai mult în acest context) Perioada scurtă în care s-au întâmplat toate, perioada cu mult înaintea meciului, când a fost internat aici, a plecat în străinătate, chipurile i s-a dat o hârtie în care ar fi spus doctorul de acolo, un român cred, din Belgia, știu din sursă precisă, că poate să antreneze echipa.

Personajul care m-a informat i-a spus: ‘Dă-mi și mie hârtia aia. ‘Hai. mă, frate, dacă ți-am spus că mi-a spus doctorul…. El apucase să spună și că are hârtie. ‘Nu mai, lasă-mă, că tu ești gelos că de ce merg. Și așa mai departe. Un prieten de-al lui. Deci hârtia aia nu știu dacă a existat. Dar nu cred că un doctor, la ce avea el, putea să îi dea o hârtie să stea la un meci de o asemenea importanță’, a spus Ioan Becali la Giovanni Show.

FRF are o vină morală, în viziunea lui Giovanni Becali

Tot în cadrul intervenției sale, impresarul a vorbit și despre modul în care, în opinia lui, Federația Română de Fotbal ar fi gestionat situația, sugerând că ar fi fost necesară o abordare mult mai precaută.

„Și Federația trebuia să aibă o inițiativă în sensul ăsta. ‘Vino cu doamna Neli până la Federație să vorbim. Și așa mai departe. ‘Uite care e situația! Noi, în locul unei probabile calificări, ne luăm riscul să mergem fără tine, pentru că e mult mai importantă viața ta, sănătatea ta, decât o calificare a echipei naționale. Eu, în locul Federației, îl puneam să semneze între a rămâne acasă și a merge cu echipa la Istanbul, declarație, semnează și Federația ieșea cu fața curată.

CITEȘTE ȘI: Cum a lăsat Răzvan Lucescu să se vadă suferința morții tatălui său, Mircea Lucescu

Nu că nu ar fi. (n.r. aacă are Federația vreo vină în cele întâmplate) Morală, din punctul ăsta de vedere. Au insistat. În mare parte se știa ce trebuie să facă acolo. În zilele alea le spusese antrenorilor secunzi ce trebuie să facă. Sunt niște băieți, și Gane, și Constantinovici, doi băieți cuminți, care sunt de mult timp acolo. Asta e. În sfârșit, nu poți să acuzi niciodată Federația. A vrut el, a dorit el, măcar verbal, și așa mai departe, asta e. Exact cum și-a dorit el. Pentru fotbal, așa se gândea probabil, să fie încununat și cu această calificare’, a mai explicat Giovanni Becali, conform fanatik.ro.

Comentarii: