LIFESTYLE

HOROSCOP 2 noiembrie 2020

Foto: Pinterest.com

Berbec Cariera este locul celor mai minunate evenimente, dar nu neapărat datorită calităţilor sau talentelor tale, ci mai degrabă datorită unor auspicii norocoase de care ai parte numai tu. Treci prin locul potrivit în momentul potrivit şi ai şansa rară de a arăta ce ştii şi ce poţi, ceea ce poate deveni punctul de plecare spre un succes neaşteptat. Nici nu e nevoie de eforturi susţinute, ci doar de un prilej excelent de a interveni cu o vorbă, cu un gest, cu o acţiune exact când era mai mare nevoie de ele, ceea ce va atrage atenţia asupra persoanei tale, adunând laude şi felicitări sincere.

Taur
Mintea ta zboară unde îşi doreşte, iar această minunată libertate de gândire, această imaginaţie debordantă sunt atuul tău forte pentru a găsi o mulţime de idei noi şi interesante. Nu accepta să-ţi spună alţii ce să faci şi cum să gândeşti, pentru că ai şi tu suficiente idei excepţionale, care merită lăsate să se manifeste. Nu e momentul să accepţi supunerea, umilinţa, conducerea sau autoritatea altora, pentru că eşti un spirit liber cu o minte vastă care are atâtea de arătat, dar ca să-ţi demonstrezi potenţialul, trebuie să fii lăsat să te mişti în voie. Nu accepta limite, legi şi interdicţii!

Gemeni
A trece cu vederea, a ierta, a face sacrificii sunt un semn de înţelepciune, deci nu ezita să te foloseşti de aceste atribute. Nu oricine poate face asta, dar tu dai dovadă de o imensă toleranţă, pentru că îţi dai seama că nu are rost să diseci firul în patru. Dacă ai începe să analizezi la bani mărunţi, sigur că ai găsi multe şi mărunte, dar fă cu încredere compromisurile care ţi se cer, pentru că se vor dovedi a fi cel mai matur lucru pe care îl poţi face în situaţia de faţă. Sunt o mulţime de detalii care altădată te-ar fi oprit din elan, dar azi nu merită să le scoţi la lumină. Dacă le ignori, nu înseamnă că nu există, dar nu e momentul să le dramatizezi!

Rac
A trece cu vederea, a ierta, a face sacrificii sunt un semn de înţelepciune, deci nu ezita să te foloseşti de aceste atribute. Nu oricine poate face asta, dar tu dai dovadă de o imensă toleranţă, pentru că îţi dai seama că nu are rost să diseci firul în patru. Dacă ai începe să analizezi la bani mărunţi, sigur că ai găsi multe şi mărunte, dar fă cu încredere compromisurile care ţi se cer, pentru că se vor dovedi a fi cel mai matur lucru pe care îl poţi face în situaţia de faţă. Sunt o mulţime de detalii care altădată te-ar fi oprit din elan, dar azi nu merită să le scoţi la lumină. Dacă le ignori, nu înseamnă că nu există, dar nu e momentul să le dramatizezi!

CITEȘTE ȘI: Cum își ruinează PROPRIA VIAȚĂ fiecare zodie

Leu
Stai bine la capitolul comunicare, dialogul merge ca uns, ai mereu cele mai potrivite argumente pentru a-ţi expune părerile. Dacă ai avea de susţinut vreo prelegere sau dacă trebuie să prezinţi un proiect important la serviciu, vei lăsa o impresie excelentă, pentru că ai cuvintele la tine şi ştii să le foloseşti cu talent. Nu sta în banca ta astăzi, pentru că ai multe de spus şi o faci cu asemenea măiestrie, încât ai putea obţine victorii de răsunet: notă maximă la examene susţinute oral, aplauze la scenă deschisă dacă te prezinţi în faţa unui public sau felicitări binemeritate de la cei care te ascultă. Spune ce ai de zis cu încredere şi curaj, folosindu-te de toate instrumentele tale forte!

Fecioară
Nu te simţi în largul tău într-un anturaj vesel, în care altădată erai ca acasă, dar nu şi acum. Te macină tot felul de întrebări la care nu găseşti încă soluţii, şi chiar priveşti cu un dram de invidie spre ceilalţi care râd şi se distrează. Nu te poţi distra alături de ei, eşti împovărat de probleme pe care totuşi le exagerezi, le faci să pară mai mari decât ar merita, tocmai tu, o persoană care de obicei găseşte soluţii la orice! Încearcă să te relaxezi şi tu un pic, preia de la cei din jur buna dispoziţie şi cheful de distracţie şi, măcar pentru o zi, nu mai discuta despre ceea ce te doare! Te vei elibera de stres doar dacă te integrezi şi tu printre cei veseli!

Balanța
Eşti în faţa unui proiect important şi nu ai voie să te abaţi de la regulile impuse de alţii mai puternici. Eşti şi tu suficient de bine pregătit pentru a face faţă cu brio, te-ai maturizat în ultime vreme şi ştii exact ce ai de făcut pentru a face totul aşa cum ţi se cere. Azi vor avea succes cei organizaţi, cei care iau lucrurile foarte în serios, care se concentrează asupra sarcinilor cu maximă atenţie, ca atare demonstrează cât de bun eşti în domeniul tău de activitate printr-o atitudine matură. Lucrurile vor evolua foarte bine spre succes, pentru că ştii exact ce ai de făcut şi respecţi perfect legile şi regulile.

Scorpion
Indiferent cum e vremea de afară, tu ai o atitudine senină, de parcă toate ar evolua spre bine în viaţa ta. Păstrează acest tonus optimist cât mai mult timp, pentru că el va fi cheia tuturor reuşitelor tale viitoare! Poate o problemă, pe care o tot cari după tine de lunile trecute, îşi găseşte azi rezolvarea, ceea ce îţi inspiră un sentiment de linişte şi de calmare a spiritelor după o perioadă extrem de agitată. Vezi că a meritat să aştepţi şi, mai ales, să speri că totul se va rezolva? Realitatea îţi arată concret că nicio problemă nu durează veşnic şi, mai devreme sau mai târziu, orizonturile se limpezesc!

CITEȘTE ȘI: Cum SE COMPORTĂ fiecare zodie atunci când iubește. Tehnicile şi stratagemele folosite

Săgetător
Ai aşteptat această zi ca să faci o mare schimbare de direcţie în planurile tale. Aveai de multă vreme gândul acesta să porneşti pe o altă cale (altă profesie, alt loc de muncă, alt proiect, altă relaţie), dar nu mai venea odată momentul potrivit, dar azi consideri că e perfect să-i dai startul! Momentan, nu prea ştii încotro mergi, ştii doar că vrei altceva, dar, deşi eşti nesigur încă pe ceea ce te aşteaptă la capăt, ai convingerea că ai făcut o alegere bună şi foarte curând se vor vedea şi urmările! Dacă ai decis schimbarea, ţine-te de ea până la capăt, nu te opri la primele hopuri, pentru că vor apărea şi acestea!

Capricorn
Ai ajuns la finalul unei acţiuni şi trebuie să te confrunţi cu o judecată atentă. Chiar dacă nu e tonul pe care l-ai fi aşteptat, ceea ce auzi e binemeritat şi îţi va fi de folos, ca atare nu privi analiza la care eşti supus ca pe un atac la persoană, ci ca pe o reflectare sinceră şi justă a faptelor tale. Verdictul pe care îl vei primi la final va fi unul cât se poate de corect şi care va sta la baza etapelor următoare din planurile începute, deci nu fugi de această analiză la rece. E spre binele tău, pentru a repara la timp ceea ce nu e bine şi pentru a te linişti.

Vărsător
Veştile cele mai bune vin azi de departe, ori transmise prin intermediul unor mijloace de comunicare, ori transmise personal de un mesager care intră în casa ta. Le primeşti cu bucurie, cu entuziasm şi simţi chiar nevoia să le împărtăşeşti şi altora, deoarece sunt evenimente care nu te privesc doar pe tine, ci şi pe cei dragi. Schimbarea pe care o decizi acum va avea efecte dintre cele mai bune cândva, şi dacă primeşti aprobarea familiei, ai şi mai mult curaj să schimbi macazul spre noul sens de la care aveţi cu toţii mari aşteptări. Viitorul arată promiţător!

Pești
Efortul colectiv la care ţi-ai adus şi tu contribuţia a ajuns într-un punct din care deja se întrevede succesul! Nu uita că nu ai fi ajuns aici fără cei din jurul tău, ca atare cel mai motivant lucru e să vă apreciaţi deschis unii pe alţii, să vă recunoaşteţi fiecare rolul în acest demers care, iată, se apropie de nivelul sperat de toată lumea. Şi tu eşti apreciat pentru ceea ce ai realizat alături de ceilalţi, ca atare nu uita să fii şi tu amabil, generos în cuvinte de laudă, pentru că ele sunt recompensa care vă încântă pe toţi în parte şi vă împing mai departe.

sursa: acvaria.com

 

 

 

 

 

Comentarii: