LIFESTYLE

Ilie Năstase, divorț cu scandal: n-a vrut la notar, ci la tribunal! Ce spune Ioana

Iată că deși zilele trecute Ioana spunea că încă se mai gândește ce va fi, după ce a fost agresată în urmă cu două luni de soțul ei, ba chiar îi transmisese un ultimatum lui Ilie Năstase pe care-l trimisese la psiholog, lucrurile s-au precipitat în doar câteva ore.

De ce? Colericul Ilie a văzut că soția îi pune condiții de împăcare pe care le face publice și ar fi luat iar foc. Ar fi avut loc un schimb dur de replici, moment în care cea de-a cincea soție a lui Năstase s-a decis: bagă divorț. Doar că fostul mare tenisman i-a întors-o sec: vrea divorț, dar la tribunal.

„Am fost și am făcut ce trebuia să fac. Am luat decizia, am stat 2 luni, m-am gândit foarte bine și am ajuns la concluzia că e cel mai bine așa. Așa și-a dorit soțul meu (n.r. – la tribunal, nu la notar), așa a vrut el, de ce, nu știu. Eu îi voi da tot ce este de dat. Dacă sunt bunuri acumulate în comun, eu îi voi da ce este de dat. Sunt o femeie pe picioarele mele, nu stau să mă țigănesc.

Acele bunuri (n.r. – apartamentele) nu se vor împărți, probabil cadoul pe care mi l-a oferit. Nu știu de ce a ales această cale. Vom vedea în instanță”, a explicat Ioana Simion la Antena Stars.

CITEȘTE ȘI: Cum îţi dai seama că ţi-ai găsit jumătatea: Indiciile de care trebuie să ţii cont

”Nu voi da niciodată înapoi!”

Felul în care s-au derulat lucrurile ulterior pare să o fi nemulțumit pe mult mai tânăra nevastă a fostului tenismen. De aceea, deși s-a mai râzgândit în alte dăți, acum Ioana e hotărâtă să meargă până la capăt cu divorțul.

”Trebuie să fim pregătiți pentru orice. Mai presus de toate, pentru mine este foarte importantă liniștea sufletească. Eu am gândit-o vreo 2 luni și pentru că sunt o femeie calculată, mereu voi încerca să iau o decizie corectă și foarte bine gândită. Nu voi da înapoi. Niciodată.

Le va fi mai greu la început, după care viața va intra pe un făgaș normal. O femeie nu merită înjosită, indiferent cine ar fi acea persoană. E foarte bună starea mea de acum, sunt ok cu mine însămi că am luat decizia corectă. M-am gândit foarte bine.”, a mai spus Ioana Simion.

 

 

 

 

 

Comentarii: