LIFESTYLE

Împăcarea anului în fotbalul românesc! Ce spune Pițurcă de Gigi Becali, după ce nu și-au vorbit cu anii

Lansarea oficiala a parteneriatului dintre FC Steaua si firma Nike. In imagine, Viorel Paunescu, Gigi Becali si Victor Piturca

Ultimul descălecat al lui Victor Pițurcă la echipa lui Gigi Becali s-a încheiat cu mega-scandal. Și ca să fie supărarea și mai mare, din cauza lui Gigi, Pițurcă s-a ales cu o condamnare cu suspendare în Dosarul Valiza, pentru că i-ar fi semnat acestuia o hârtie pentru un așa-zis teren, iar milionarul din Pipera a recunoscut.

Au trecut anii și prăpastia s-a adâncit. Nu și-au mai vorbit, iar în războiul ”stelelelor”, Piți s-a poziționat clar de partea CSA Steaua, precizând că el a antrenat o perioadă pe FCSB.

Doar că surpriză, de curând Pițurcă dezvăluia faptul că ar fi purtat o discuție cu Becali pe această temă, iar lumea a fost mirată, dată fiind situația dintre cei doi.

CITEȘTE ȘI: DE CE ”Femeia-vampir”a Transilvaniei a scăpat de EȘAFOD. Relatarea neașteptată a istoricilor

I-a împăcat… Covidul!

În ce circumstanțe au ajuns cei doi dușmani să-și vorbească iar rămăsese totuși un mister. Pe care tot Pițurcă l-a lămurit. Deși a fost precaut încă de la începutul pandemiei, fostul selecționer a fost depistat pozitiv cu coronavirus în noiembrie. Și atunci a avut parte de o mare surpriză.

„M-a surprins Gigi Becali, când a aflat că am COVID mi-a trimis medicamente, mi-a trimis asistenta acasă. Nu mă aşteptam, pentru că nu ştia că am. Nu avea de unde să ştie că eu am coronavirus, dar am înţeles că i-ar fi spus Cristi Borcea, eu fiind în relaţii foarte bune cu Cristi.

A făcut un gest foarte frumos. Dacă ar fi păţit la fel şi el, şi eu aș fi reacționat similar. La chestii de genul ăsta, lași totul deoparte”, a declarat Victor Pițurcă.

După ce s-a vindecat de Covid-19, Victor Pițurcă s-a vaccinat și a sfătuit lumea să facă același lucru: ”Vaccinul l-am făcut și e normal să-l facă toată lumea. Nu este de glumă cu coronavirusul ăsta”.

 

 

Comentarii: