LIFESTYLE

Împușcat la Revoluție! Arbitrul Alexandru Tudor era să rămână fără picioare acum 30 de ani

Împușcat la Revoluție! Arbitrul Alexandru Tudor era să rămână fără picioare acum 30 de ani

Am mai povestit și altă dată, cu altă ocazie, dar acum este nevoie parcă să ne mai amintim. Să ne gândim că poate dacă nu erau evenimentele din decembrie 1989, soarta fiecăruia dintre noi ar fi fost alta. Poate că Revoluția nu a adus ceea ce a așteptat poporul, dar a adus schimbare. Pentru fostul arbitru Alexandru Tudor a însemnat o cotitură a destinului. Era un tânăr fotbalist, junior la Gloria Buzău, aspirant la un loc în trupa de seniori și o carieră la nivel înalt. Până când, purtat de euforia momentului, a ieșit și el să ia parte la eveniment.

“Eram pe stradă cu un prieten și eram bucuroși. În fața blocului în care locuiam era un ostaș care își făcea loc printre crengi să tragă în Piața Aviatorilor. Și am văzut că a rămas fără gloanțe. Mi s-a părut normal să îl ajut. M-am dus la el, mi-a zis să iau două încărcătoare și să le umplu cu gloanțe. Nu e greu să bagi gloanțe într-o armă, e ușor să ucizi… Mai greu e să faci ceva să salvezi o viață. Apoi am vrut să plecăm și ne-am lipit de un zid.
Așteptam să se oprească din tras ca să traversăm, dar am simțit cum îmi intră două gloanțe în picior, în tibie. Ce a urmat nu mai ştiu… Am leşinat de durere.”, a rememorat pentru Libertatea actualul șef al centrului de copii și juniori al FCSB.

Citește și: Care este valoarea normală a PULSULUI. Cum variază aceasta în funcție de vârstă

Are gloanțele acasă!

Alexandru Tudor nu s-a oprit cu dezvăluirile, a continuat să deruleze înapoi filmul acele nopți teribile. “Am fost dus la Spitalul Colentina şi am dat peste doi medici extraordinari. Dacă m-ar fi operat, ar fi trebuit să-mi amputeze ambele picioare de la genunchi în jos, dar ei au lăsat gloanţele acolo timp de 12 zile. Gloanţele erau prea aproape de artere şi, cum erau gloanţe crestate, era foarte periculos. Așa mi-au spus atunci…”, a povestit Tudor

”Am stat în ghips timp de șase luni. M-am refăcut, dar am fost nevoit să renunţ la fotbal, eram la juniorii Gloriei Buzău. Nu mai aveam curajul de a pune piciorul la minge. Gloanțele le am și-acum acasă… Le păstrez. După ce-am renunțat la fotbal am început cu arbitrajul”, a mărturisit Alexandru Tudor, care a făcut cariera în arbitraj. A fost unul dintre cei mai controversați dar și apreciați ”cavaleri ai fluierului” din România, poate cel mai cunoscut de la Ion Crăciunescu încoace.

 

Comentarii: