LIFESTYLE

Larisa Iordache e convinsă că va fi la Tokyo!

Larisa Iordache va pleca sâmbătă împreună cu Antonia Duță și Mara Ceplinschi la Basel, acolo unde pe 21 va începe Campionatul European de Gimnastică, ultima șansă pentru România de a mai prinde bilete la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Fetele au avut o verificare înainte de concursul din Elveția. „Sunt nerăbdătoare și îmi doresc foarte tare să mă simt bine acolo. Momentan, sunt așa cum mi-am imaginat și sper ca la Basel să prind o formă foarte bună”, mărturisește Larisa Iordache.

Gimnasta recunoaște că a traversat o perioadă dificilă, dar a încercat să îi facă față. „Am avut o perioadă bulversantă, am avut momente foarte grele, m-am antrenat cât de mult am putut eu.

Am tras de mine în fiecare zi și am încercat să mă lupt cu mine pentru că asta a fost singura luptă pe care am dus-o până acum. Sper ca lupta aceasta să o câștig la concurs”, spune Larisa, care nu concepe ca la vară să nu fie la Tokyo.

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

Ce dorință are Larisa

Iar olimpiada este ceva ce în urmă cu un timp părea un obiectiv destul de îndrăzneț. Însă Larisa a crezut mereu în ea.

 „Dacă nu credeam că am 1oo% șanse, nu mă mai reapucam de gimnastică. Cred în mine, cred în antrenorii mei și în ceea ce spun ei”, povestește celebra gimnastă, medaliată cu aur la 6 ediții ale Campionatelor Europene de Gimnastică.

Larisa dezvăluie că în ultima lună și jumătate nu a văzut altceva decât sala de antrenamente și patul. „Chiar dacă erau momente în care nu mai puteam și eram epuizată total, nu am cedat. M-au ajutat foarte mult antrenorii mei”, mărturisește Larisa. Care mai are o dorință.

„De un an încoace îmi doresc să fiu fericită în adevăratul sens al cuvântului, nu doar să par, ci să fiu și cred ca această calificare mă va face fericită. Este șansa pe care o joc. Cred că cel mai important este ca eu să fiu fericită”, spune campioana.

 

 

 

Comentarii: