LIFESTYLE

Lumea îi dă divorţaţi, ei se laudă că se iubesc ca la început! Care e ultima bârfă despre cuplul Reghecampf -Prodan!

sursa: viva.ro

De când Ganea a lansat, în urmă cu trei ani, zvonul cum că Anamaria Prodan ar fi amanta lui Dan Alexa şi până la „pumnul de la Chiajna”, s-au scris kilometri şi s-a dezbătut ecuaţia. Pe surse, mai toată lumea povesteşte despre faptul că Ana şi Reghe sunt aşa de bine şi de liniştiţi pentru că sunt… fiecare pe drumul lui.

N-au oprit bârfele nici încercările Prodancei de a demonstra ce iubită este ea de Reghe care o răsfaţă cu cadouri scumpe. Apropiaţi ai lor au început să dea „din casă”. Că Ana s-ar iubi cu Alexa, că Reghe ar avea şi el o iubită căreia i-ar fi făcut salon de înfrumuseţare în buricul târgului, în Dorobanţi, că mai pozează împreună doar de ochii lumii. Iar ultima bombă, că Anamaria şi fostul antrenor al echipei Steaua ar fi chiar şi divorţaţi, însă nu dă bine la afaceri ca să se ştie şi public, şi atunci încearcă să păstreze aparenţele.

Tot acolo, la capitolul aparenţe, s-ar încadra şi ultima vizită a Anamariei Prodan la Dubai. Cea mai cunoscută femeie-impresar de fotbalişti de la noi e plecată într-o vacanță de care încearcă să se bucure, pentru că după ce se va întoarce în România, programul o să “intre într-un haos de nedescris”.

Citeşte şi: DIETE RAPIDE/ ”Dieta Prințesei”, cea mai cunoscută și eficientă dietă

Reghe, şef la… bucătărie

Anamaria Prodan a slăbit spectaculos în ultima vreme şi a făcut spectacol pe reţelele de socializare cu pozele în costum de baie. Dar surpriză, Prodanca spune că nu e deloc o sclifosită la mâncare şi nu gustă ca o vrăbiuţă.

Eu iubesc să mănânc, cred că de-asta m-am născut. Să mănânc mult, mult! Dar știu de fiecare dată când să spun stop. Atunci când vreau să țin un regim, îl țin la sânge, iar rezultatele se văd imediat”, spunea prezentatoarea de la Pro TV, care mărturisea şi că petrece multă vreme acolo unde o mai trimit uneori galeriile ostile de pe stadioane, adică la cratiţă.

“O să râdeți, dar mie îmi place să stau prin bucătărie și să fac mâncare. Nu mă dau la o parte de la asta și chiar îmi place să gătesc”, povestea agentul FIFA pentru Libertatea.ro. Dar Anamaria recunoaștea şi că nu ea este şefa la bucătărie, în familie. “Când nu e Laur la comandă, pentru că el e pasionat de gastronomie – are tot felul de grătare, cuptoare -, mai fac și eu una, alta! De multe, ori se trezește și la 5.00 dimineața ca să facă o ciorbă! Dacă ați vedea câți bani dă pe diverse oale și ustensile pe care le foloseşte când gătește, v-ați convinge, cum am făcut-o și eu, că dacă n-ar fi fost fotbalist, sigur ar fi fost bucătar! Și încă unul foarte bun”, mai spunea Prodanca.

Comentarii: