LIFESTYLE

Mihai Albu a trecut la următorul pas cu actuala iubită! Designerul a prezentat-o fiicei sale pe partenera sa, care a fost reacția adolescentei

La un deceniu de la divorțul de Iulia, designerul de pantofi Mihai Albu și-a găsit iar dragostea. E îndrăgostit ca un adolescent, totuși nu vrea ca graba să strice treaba. Iubita creatorului de modă este medic chirurg de profesie, dar chiar și așa, puținul timp liber îl petrec aproape mereu împreună. Însă deocamdată nu s-a pus problema să se și mute împreună.

„Suntem ok așa cum suntem noi doi, nu avem deloc probleme. Nu ne-am mutat încă împreună, dar suntem bine. Momentan nu avem nici planuri de nuntă, dar părerea mea că nu un act ne ține. Important este să ne înțelegem bine.”, a spus Mihai Albu, pentru Click!. Totuși un pas important în relație a fost făcut. Fiica lui Mihai Albu din prima căsnicie a întâlnit-o deja pe partenera tatălui ei.

„Iubita mea a cunoscut-o pe Mikaela și s-au înțeles foarte bine. S-au cunoscut și copiii între ei, pentru că și ea are o fetiță, după cum știți. Totul s-a petrecut recent, nu mai știu să vă zic dacă a fost o săptămână, două, nu mai știu exact. A fost foarte frumos acel moment, noi doi și fetițele noastre care s-au jucat și s-au distrat împreună.”, a declarat Mihai Albu, pentru Click!

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

Faptul că Mihai Albu și-a găsit pereche o face fericită inclusiv pe fosta soție, cu care designerul de încălțăminte a fost la cuțite până recent.„Întotdeauna mi s-a părut ciudat ca, atunci când o parte dintr-un cuplu divorțat își găsește o jumătate, sa fie întrebată fosta soție, fostul soț, ce părere are in legătura cu asta. Singurul lucru pe care îl am de declarat este că le doresc casă de piatră, să fie cât mai fericiți împreună.

Doamna pare o persoană respectabilă și m-aș bucura ca influența ei asupra fostului meu soț să fie una puternică și, într-un final, fericit, să evităm referirile atât de dese la persoana mea, având în vedere că această relație este între ei doi. Pentru mine este profund deranjant să primesc mesaje de fiecare dată când fostul meu soț dă interviuri sau apare la televizor că a mai găsit ceva de spus despre mine, după 10 de ani de la divorț”, spunea Iulia Albu pentru Click!.

 

 

 

 

Comentarii: