LIFESTYLE

Mihai Albu, scandal cu fosta nevastă din cauza… vulpii și a găinii

Atât i-a trebuit designerului de pantofi. Să o audă pe fosta nevastă povestindu-i lui Măruță că a purtat o singură dată o capă din blană de vulpe argintie pe care ar fi primit-o de la el și chiar că i-ar fi impus să se prezinte îmbrăcată cu acea capă la un eveniment. Că imediat s-a aprins.

Replica lui Mihai Albu a venit acolo pe unde se duc, mai nou, aproape toate războaiele, pe rețelele de socializare. ”O altă minciună menită să mă “discrediteze”. Eu nu i-am cumpărat niciodată vreo haină sau vreun guler de blană naturală, nici vreo găină sau cocoș și nici nu am obligat-o să le poarte (nici blana, nici găina, nici cocoșul)” , a înțepat-o creatorul de încălțăminte.

Lumea stă însă și se uită. Și evident, se întreabă. Oare după 5 ani de la divorț, ce mai au de împărțit Iulia și Mihai Albu, de ce nu fac pace de dragul fetiței pe care o au și care este mereu la mijloc? Niciunul nu pare să cedeze vreun pic.

CITEȘTE ȘI: Lucrurile pe care femeile le consideră ATRĂGĂTOARE la un bărbat. În unanimitate!

El vine cu poliția la copil, ea îl acuză că nu plătește pensia

Mihai Albu s-a tot plâns de când a început pandemia că Iulia a împiedicat-o pe fiica lor să-și vadă tatăl, invcând tot felul de pretexte. Iar până la urmă, cu chiu cu vai, a reușit să o vadă, după ce a scris tot pe Facebook că nu i se permite să-și viziteze copilul.

Ba chiar a amenințat că o va da în judecată, moment în care și Iulia a replicat cu aceeași monedă: că îl va da și ea în judecată fiindcă nu-și face datoria, are restanțe la pensia alimentară. Lucrurile se calmaseră, totuși, la un moment dat, dar iată că orice scânteie aprinde focul.

Așa se face că Mihai Albu a dat din casă lucruri: i-a povestit lui Măruță, cum s-a ajuns la despărțire și ce rol a jucat… găina din poveste.

„Fosta soție are o atitudine mai beligerantă, mai conflictuală. Nu doar cu mine, ci cu toată lumea, dar toate se vor hotărî în instanță. Eu cu Iulia comunicăm foarte rar. Nu mai avem ce să ne spunem, vorbim doar despre copil. Lucrurile se văd altfel dintr-o parte. Am fost fericit în căsătoria cu ea, până a apărut găina, cu un an înainte de divorț.

(…) Mi se pare foarte interesant ce face, s-a implicat în lumea modei, relația dintre noi nu a mai funcționat. Tatăl meu a fost din zona Alba Iulia și de asta ne cheamă Albu. Acum jocurile de cuvinte au trecut în partea cealaltă. La divorț, numele a fost parte din negociere. Și-a construit întreaga carieră pe numele acesta și mi se pare normal să-l păstreze. Că ma deranjează e altceva”, a povestit Mihai la Pro Tv.

 

 

 

 

Comentarii: