LIFESTYLE

Mircea Sandu, adevărul despre cancer! Cât l-a costat să se vindece de cumplita maladie

În urmă cu 11 ani, Mircea Sandu a aflat întâmplător cea mai teribilă veste pe care o poate primi un om. În urma unui banal control medical, medicii i-au spus fostului șef al Federației Române de fotbal că are cancer la rect și la ficat.

”Am avut cancer de rect. Cu metastaze pe lobul mic al ficatului. Două metastaze. Am fost operat şi mi-a fost tăiat jumătate. Partea bolnavă. Operaţia a durat şapte ore, şapte ore jumătate. Am făcut operaţia în Franţa, la Nisa. Am făcut chimioterapie trei luni, radioterapie, operaţia şi alte şase luni chimioterapie. După care îi mulţumesc lui Dumnezeu. Sunt bine. Sunt zece ani de-atunci. N-am mai avut nicio problemă. Merg în fiecare an la control. În primii ani, mergeam la trei, şase luni. Acum merg de maximum două ori. Sunt pe picioare!”, a dezvăluit Mircea Sandu la gsp,la emisiunea lui Ovidiu Ioanițoaia.

Citește și: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

L-au ajutat banii, gândul la nepot și Dumnezeu

Mircea Sandu a cheltuit 100 şi ceva de mii de euro pentru tratament, operaţie și spitalizare la Nisa. ”Erau două zile de tratament de chimioterapie care costau în jur de două, trei mii de euro. Acolo a fost punct ochit, punct lovit. Dumnezeu m-a dirijat şi m-a condus să merg acolo şi să fiu bine. A fost o operaţie grea şi lungă. Am fost operat şi pus în circuit”, a povestit fostul șef al fotbalului românesc.

”A fost mai complicat, dar am avut o minte puternică. Am fost psihic şi mental bine. Aveam deja un nepot, mai urma să-mi vină o nepoţică, Simona, şi trebuia să mă bucur de ei. Şi mă bucur”, a dezvăluit Sandu, pentru Gazetă. Este convins că Dumnezeu i-a dat o a doua șansă la viață.

 

 

Comentarii: