SANATATE

Neurochirurgul Vlad Ciurea dezvăluie: Cel mai bun moment din zi pentru a lua decizii – Atunci creierul funcționează la capacitate maximă

Foto: providr.com

Neurochirurgul Vlad Ciurea dezvăluie: Cel mai bun moment din zi pentru a lua decizii – Atunci creierul funcționează la capacitate maximă. Fiecare dintre noi avem obiceiul de a lua decizii pe moment, în funcție de starea noastră de spirit și de conjunctură.

Specialiștii vin și în acest domeniu cu o explicație prin care încearcă să ne evidențieze faptul că există anumite intervale orare în care iei atât decizii favorabile, cât și nefavorabile.

Există oare „momentul potrivit” pentru a lua decizii? Moment care să nu interfereze cu viața personală și socială a acestora? Ei bine, medicul Vlad Ciurea face lumină în acest caz și ne spune care sunt orele cele mai potrivite pentru a lua decizii.

CITEȘTE ȘI: Infecțiile care pot afecta creierul foarte tare: Pot duce la Alzheimer sau Parkinson

Neurochirurgul Vlad Ciurea dezvăluie: Orele cele mai bune în care se iau deciziile

Prezent în cadrul unei emisiuni de la Antena 3 CNN, prof. unif. dr. Vlad Ciurea a vorbit despre importanța deciziilor pe care le luăm, dar mai ales timpul în care o facem. Mai concret, potrivit spuselor specialistului, există două perioade de activitate în creier, între orele 10-12 și 16-18. A fost dovedit faptul că în acest interval de timp creierul nostru funcționează cel mai bine.

Din fericire nu are nevoie de stimulenți precum cafele sau alte energizante, căci creierul se află la capacitatea lui maximă de a gândi cât mai limpede.

Alimentația joacă și ea un rol important pentru creierul nostru, astfel că medicul ne recomandă să optăm pentru mese ușoare și alimente cât mai sănătoase pentru a crește doza de concentrare asupra lucrurilor pe care le avem de făcut.

CITEȘTE ȘI: Cele trei reguli de aur pentru a avea un creier sănătos: Recomandările neurochirurgului Leon Dănăilă

„Mă gândesc ce am eu de făcut și să mă contraactivez pentru elementele esențiale cu cele două perioade de activitate cerebrală, între 10-12 și 16-18 şi atunci mă concentrez pe acestea. Aici, între aceste ore, funcționăm cel mai bine, este dovedit cerebral. Fără biciuire, fără multitudini de cafele, merge creierul perfect. Iar la prânz, dacă se poate să mâncăm ceva foarte, foarte ușor, nu trebuie să fie copios ca să te poți concentra mai departe la ceea ce ai de făcut”, a spus prof. univ. dr. Vlad Ciurea, la Antena 3 CNN.

Comentarii: