LIFESTYLE

O mare vedetă cotizează la Dinamo! E renumit pentru zgârcenia sa

Despre Ștefan Bănică junior se vorbește că n-ar fi chiar cu dare de mână. Ba chiar circulă multe legende despre faptul că îndrăgitul cântărețul e mai mult decât cumpătat și nu prea bagă mâna în buzunar prea des.

Dar până la urmă, oricine are o slăbiciune. Și ”economul” Bănică o are pe a lui în Dinamo București. Suporterii câinilor au anunțat că celebrul cântăreț și actor este membru DDB, adică e unul dintre cotizanții în programul socios.

”Ștefan este unul din cei 12.000 care țin în viață Dinamo. S-a înscris în DDB de ceva timp, dar am vrut să-l anunțăm astăzi, ca să încheiem anul 2020 cu ceva frumos”, au scris fanii dinamoviștii în ultima zi anului recent încheiat.

CITEȘTE ȘI: Legea BACȘIȘULUI în lume: reguli, procente și unde nu trebuie să-l dai

Comunicatul PCH despre celebrul cântăreț

”Nu e chiar ușor să crești în umbra unui nume mare. Riscul este să rămâi în ochii tuturor drept „fiul lui…” Așa a fost și pentru Ștefan, mai ales că purta și numele celebrului său tată, talentatul actor Ștefan Bănică.

Până într-o zi, când toate colegele noastre de școală nu mai visau altceva decât să-l întâlnească pe băiatul din „Liceenii”.
De atunci, Ștefan a fost într-o continuă ascensiune ca artist. În teatru, în muzică, televiziune sau cinematografie, a ajuns un nume greu, foarte greu și foarte căutat. N-a luat numai numele de la tatăl său. A luat arta de a rosti și pe cea de a cânta. A luat și pasiunea pentru fotbal dar pe o altă cale. Oricât de mult l-a tras Ștefan cel Senior spre Giulești, Ștefan cel Mare l-a convins mai mult și l-a atras iremediabil.

Faima sau lumina reflectoarelor nu l-au împiedicat niciodată să-și declare public, chiar la microfon, apartenența sentimentală alb-roșie.

Atât de mult a contat Dinamo, încât și-a asumat riscul să-și piardă din admiratori. Nu și din admiratoare, pentru că fostele noaste colege îl mai visează și acum.

Și noi continuăm să visăm la un AN NOU în care porțile stadionului se vor deschide. Visăm că echipa noastră va fi tot acolo… Ne adunăm cu mic cu mare din Sălăjan, din Obor, din Titan, din calea Moșilor, umplem tribunele și auzim din stația de amplificare: „Astăzi în ȘTEFAN CEL MARE, se adună galeria câinilor…”, a fost comunicatul publicat de Peluza Cătălin Hâldan.

Ștefan Bănică se alătură astfel unor nume importante care sunt membri DDB, precum Cornel Dinu, Mircea Lucescu, Cristi Borcea sau fostul ministru Andrei Gerea.

 

 

Comentarii: