LIFESTYLE SANATATE

Povestea şocantă a fotomodelului care nu a mai reuşit să urineze de peste doi ani

O afecţiune bizară i-a distrus viaţa unui fotomodel, aceasta nefiind în stare să urineze de peste doi ani. Leanne Ward, din Aberdare, Ţara Galilor, a fost lovită de Sindromul Fowler în 2015, când muşchii vezicii urinare nu i s-au mai putut relaxa, scrie publicaţia britanică Daily Mail.

O injecţie cu Botox în vezica urinară a ajutat-o să urineze timp de trei luni, singura perioadă în care a putut să facă acest lucru din 2015 până în prezent. Însă, de atunci, fostul model, acum în vârstă de 27 de ani, nu a mai putut să urineze normal. În schimb, aceasta este nevoită să folosească un cateter pentru a elimina urina. Tubul flexibil, pe care l-a poreclit „Percy” şi pe care îl descrie ca „blestemul vieţii ei”, o obligă să utilizeze morfină pentru a reduce durerile.

„Toate acestea au avut un impact uriaş asupra vieţii mele. Tot ce îmi doresc este să fiu capabilă să folosesc normal toaleta”, spune tânăra britanică, potrivit sursei citate.

CITEȘTE ȘI: Kelly Osbourne și lupta ei cu boala Lyme: „Am păstrat tăcerea asupra bolii mele“

Problemele Leannei Ward au început odată cu o intervenţie chirurgicală pe care a suferit-o în iunie 2015, fiind suspectă de apendicită. Însă medicii au presupus că a suferit de ruptura unui chist ovarian, mai degrabă decât de o afecţiune la apendice, după ce au descoperit sânge în zona pelvisului.

Fostului fotomodel i se preconiza o recuperare rapidă după operaţie, dar şi-a dat rapid seama că nu mai era capabilă să urineze. „Simţeam nevoia disperată de a urina, dar pur şi simplu nu reuşeam să o fac”, relatează Leanne Ward.

Doctorii, care nu doreau să o externeze înainte de a reuşi să urineze, i-au montat un cateter temporar – un tub flexibil folosit pentru a goli vezica urinară într-o pungă ataşată. Au învăţat-o cum să-şi introducă singură tubul acasă. „Era o operaţiune extrem de dureroasă. Eram foarte speriată. Mă durea enorm când introduceam tubul”, îşi aminteşte fostul model.

A fost diagnosticată cu Sindromul Fowler în noiembrie 2015. Această afecţiune împiedică muşchii sfincterului vezicii urinare să se relaxeze. Potrivit experţilor de la Universitatea Centrală din Londra, această afecţiune poate să apară ca urmare a unui operaţii sau chiar fără niciun motiv concret.

„M-am simţit uşurată să aflu motivul acestor probleme. A fost bine să primesc un răspuns. Nu m-am bucurat că am Sindromul Fowler, dar m-am bucurat să am o direcţie, să ştiu încotro să mă îndrept”, povesteşte fostul fotomodel, referindu-se la momentul în care a aflat de ce suferă.

Ulterior, Leanne Ward a fost supusă unei intervenţii de probă cu Botox, toxină folosită de obicei pentru a reduce ridurile. În ianuarie 2016, a primit o injecţie cu Botox în sfincterul vezicii. Acest tratament, care i-a fost aplicat sub anestezie totală la Spitalul Universitar din Cardiff, i-a ajutat muşchii să se relaxeze şi i-a permis să urineze natural.

CITEȘTE ȘI: Nebunie totală: A apărut telefonul care se deblochează cu INIMA

„A fost extraordinar. Timp de trei luni, am putut urina. Au fost cele mai bune trei luni pe care le-am avut din 2015 până în prezent. Trebuia să dureze nouă luni dar, chiar dacă a durat doar trei luni, a fost o experienţă eliberatoare”, spune fostul model. Doctorii au avertizat-o că acest tratament nu mai este potrivit pentru ea, pentru că efectele au durat prea puţin.

Leanne Ward foloseşte acum un cateter introdus prin peretele abdominal. Această metodă îi provoacă dureri zilnice, din cauza tubului care se freacă de vezică, dar şi infecţii regulate ale rinichilor, vezicii şi tractului urinar.

„Doare indiferent dacă vezica este plină sau goală. Este îngrozitor. Iau morfină împotriva durerii şi tânjesc după ziua în care voi putea folosi toaleta normal din nou. Oamenii nici nu ştiu ce este Sindromul Fowler. Este o afecţiune atât de rară încât de multe ori când merg la spital oamenii aud pentru prima dată de ea. Este foarte dificil să trăieşti cu acest sindrom”, mai afirmă fostul model.

În vara acestui an, Leanne Ward va fi supusă unei intervenţii chirurgicale printr-o procedură numită „Mitrofanoff”, în cadrul căreia o parte dintr-un intestin este transformată în rezervor pentru urină. Fostul model speră că această intervenţie îi va reduce din durerile zilnice şi o va ajuta să aibă o viaţă de calitate. „Vreau să fiu capabilă să elimin urina mai uşor. Nu va la fel ca procesul natural, dar sper că va fi mai confortabil”, spune Ward.

Leanne Ward şi alte persoane care suferă de Sindromul Fowler desfăşoară o companie menită să aducă în atenţia publică această afecţiune. „Credem că este nevoie de studii ştiinţifice pentru a afla mai multe lucruri despre această afecţiune. Nu mă aştept să se descopere un leac, dar vrem ca medicii şi ceilalţi profesionişti din sistemul medical să fie conştienţi de această problemă. În acest scop, am creat şi un video pe Facebook, care are peste 18.000 de vizualizări”, mai spune fostul model.

Comentarii: