NUTRITIE

Quiche cu ciuperci: Rețeta unui prânz rapid și delicios

luckycake.ro

Când nu vrei să petreci prea mult timp în bucătărie, dar nici să optezi pentru o comandă online sau pentru ceva nesănătos, pune la încercare această reţetă de quiche cu ciuperci!

Ai nevoie de ingrediente simple, pe care probabil că le ai deja în cămara şi în frigiderul tău. Rămâne doar să fugi până la un magazin pentru ciupercile champignon şi brânza emmental, urmând ca în mai puţin de o oră să fii gata să te bucuri de savoarea unui preparat delicios.

Ingrediente
Pentru aluat:

  • 250 g făină
  • 25g unt
  • 1 ou
  • 1 lingură apă rece
  • sare

CITEȘTE ȘI: Trucuri în bucătărie: Secretul reușitei unei pâini de casă

Pentru umplutură:

  • 400 g ciuperci champignon
  • 1 ceapă
  • 100 ml vin alb
  • 300 g smântână
  • 3 ouă
  • 200 g de brânză emmental
  • ulei
  • sare
  • piper

Mod de preparare

Amesteci făina cu puţină sare. Adaugi untul, apoi oul şi apa. Omogenizezi aluatul, îl înfăşori în folie alimentară şi-l laşi 30 de minute.

Presari puţină făină pe masa de lucru şi întinzi o foaie rotundă şi potrivită ca grosime. Ungi cu unt şi tapetezi cu făină o formă de tartă, după aceea îmbraci interiorul acesteia cu foaia de aluat şi o înţepi cu o furculiţă, recomandă clickpentrufemei.ro.

CITEȘTE ȘI: Efectele medicinale ale cafelei: Cum împiedică formarea de pietre la rinichi/ STUDIU

Cureţi ciupercile şi le feliezi. Păstrezi câteva felii pentru decor, iar restul le mărunţeşti. Sotezi ciupercile, apoi le amesteci cu ceapa tocată şi cu vinul alb. Laşi totul la fiert 5 minute, apoi le dai deoparte. Combini smântâna cu ouăle şi brânza mărunţită. Amesteci totul cu ciupercile şi condimentezi.

Torni compoziţia în formă, peste aluat. Aşezi deasupra umpluturii, din loc în loc feliile de ciuperci păstrate.

Pui forma în cuptorul preîncălzit şi laşi totul la copt aproximativ 40 de minute.

Comentarii: