LIFESTYLE

Rapidistele, așa cum nu le-ați mai văzut: ”crăciunițe” pentru o zi!

Sunt cele mai bune în acest moment în campionatul românesc de handbal, dar pot fi lejer și modele. Jucătoarele de la Rapid s-au relaxat câteva ore la un shooting inedit și au demonstrat că au talent și în fața aparatului de fotografiat.

„A fost foarte frumos, ne-am destins un pic, am glumit…Am avut săptămâni grele, cu multe antrenamente și ne-a prins bine acest fel de teambuilding. Ne-am aranjat, ne-am machiat, ne dorim să arătăm bine, să fim doamne, pentru că mereu suntem în echipament, pe teren, transpirate și lumea ne vede doar așa…” , recunoaște Oana Lefter.

Dezinhibate și puse pe glume, rapidistele și membrii staff-ului tehnic s-au amuzat teribil folosind toate accesoriile din dotare, specifice sărbătorilor de iarnă și au mărturisit că ar repeta oricând experiența.

CITEȘTE ȘI: Când și cum se împodobește bradul de Crăciun. Între tradiții și modernism

Dorința de Crăciun

Fiind în preajma Crăciunului, fetele și-au pus și dorințe, iar cele sportive au mers, cum era de așteptat, către finalul campionatului.

„Rapid cu siguranță va fi în cupele europene, acesta este ultimul an pentru mine, mă voi opri definitiv de această dată, la vară. Mi-aș dori să terminăm pe primul loc, să ieșim campioane!”, mărturisește Lefter, cea mai experimentată jucătoare.

 

 

Comentarii: