REVIEW

Sfaturi care îţi pot salva viaţa: Cum să alegi anvelopele pentru iarnă

e-pneu.ro

Se apropie momentul în care trebuie să-ți schimbi cauciucurile de vară cu anvelopele de iarnă dacă ești dependent de deplasarea cu mașina personală. Iată câteva sfaturi utile despre cum alegi cele mai potrivite anvelope pentru sezonul rece.

După cum știi, pentru a circula în condiții de siguranță, Codul Rutier în vigoare te obligă să-ți echipezi mașina cu anvelope de iarnă sau All Season indiferent de data calendaristică, dacă mașina rulează pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. Ideal ar fi să faci asta înainte ca temperaturile să scadă sub 7 grade Celsius.

De asemenea, cauciucurile de iarnă și All Season ar trebui înlocuite cu unele noi după un interval de rulare de șase ani. Dacă ajung să aibă vechime de zece ani, cum se întâmplă la mulți șoferi din România, atunci ele trebuie schimbate urgent, chiar dacă par intacte și că nu și-au atins limitele uzurii, recomandă playtech.ro.

CITEȘTE ȘI: Greșeli făcute IARNA de părinți în legătură cu scaunul de mașină pentru bebeluși

Anvelopele de iarnă prezintă cel mai ridicat nivel de aderență și, spre deosebire de cele All Season, au bandă de rulare mai profundă și îndepărtează apa de pe suprafața lor. Dacă, însă, nu conduci în zone cu risc de îngheț și polei pot folosi și anvelope de tip All Season.

De ce trebuie să ții cont în alegerea anvelopelor

Alegerea cauciucurilor de iarnă trebuie făcută, în primul rând, urmând dimensiunile roților specificate în cartea tehnică a mașinii. De asemenea, eticheta oferă informații despre caracteristicile de siguranță și de mediu, pe baza a trei criterii standard:

Frânarea pe suprafețe umede, marcată cu litere de la A – pentru cele mai bune performanțe – la G. În condiții de ploaie, distanța de frânare de la 80 km/h la 0 poate fi cu 18 metri mai scurtă (30%) pentru anvelopele clasa A față de cele clasa G.

Consumul de carburant și economia de combustibil, evaluate cu aceleași litere. Diferența de consum între o anvelopă clasa A și una clasa G este de 7,5%.

Nivelul de zgomot optim pentru anvelope trebuie să se situeze sub 70 dB.

Cum îți pregătești mașina de iarnă și cât te costă

În vederea pregătirii autovehiculului la începutul sezonului rece, pe lângă schimbarea obligatorie a anvelopelor, trebuie să acorzi atenție următoarelor aspecte importante:

  • Să verifici bateria și sistemul de încărcare al bateriei;
  • Să verifici concentrația antigelului, care trebuie să reziste la temperaturi de -30 °C;
  • Să te asiguri că termostatul funcționează în parametri optimi și poate încălzi habitaclul;
  • Să verifici nivelul de ulei de motor și dacă este respectat intervalul recomandat de revizie;
  • Să rezolvi orice problemă a ambreiajului, care va fi suprasolicitat pe timp de iarnă;
  • Să te asiguri că ai un kit complet cu lanțuri antiderapante, racletă, lichid de parbriz și soluții pentru dezghețarea parbrizului și a sistemului de închidere al mașinii, ștergătoare adecvate;
  • Să eviți folosirea simultană a mai multor consumatori, pentru a menaja bateria.

CITEȘTE ȘI: ATENŢIE, şoferi! Când ştii că trebuie să schimbi plăcuţele şi discurile de frână, pentru a evita accidentele

În general, costul mediu pentru echiparea completă a mașinii pentru sezonul rece este de 1.000 de lei, dar suma variază în funcție de mașină, de echipamentul de care ai nevoie, precum și de service-ul unde schimbi anvelopele (asta dacă nu o poți face chiar tu sau la o cunoștință care-ți ia un preț mai mic sau nimic).

Comentarii: