LIFESTYLE

Soția lui Ilie Năstase recunoaște că urmează divorțul: ”Aș minți să spun că mai e iubire!”

Iată că zvonul este certitudine. Ioana și Ilie Năstase, soț și soție la starea civilă de pe 25 aprilie 2019, nu vor mai ajunge după pandemie la altar, ci la notar. Și asta cât mai curând, pentru că cea de-a cincea doamnă Năstase este decisă. Va divorța de legendarul tenismen, care va bifa astfel, al cincilea divorț la 73 de ani.

”Atunci când doi oameni nu se mai înțeleg, e normal ca fiecare să meargă pe drumul lui. E mai bine așa. E decizia mea și consider că ne prinde bine amândurora acest divorț”, a spus ieri Ioana, la Showbiz Report de la Antena Stars.

„Ultima oară ne-am intâlnit chiar astăzi, eu am încercat să discut, dar am stat de vorbă o oră cu pereții. Apoi soțul meu și-a pus ochelarii și mi-a zis să închid ușa. Deși, mi-aș fi dorit să comunice, să îmi dea un răspuns, nu a făcut-o. Din punctul meu de vedere, într-o relație când nu mai există comunicare, încerci, dar dacă nu se poate, asta e. Poate și trecutul lui e de vină. Are mici traume”, a povestit mult mai tânăra nevastă a fostului sportiv.

CITEȘTE ȘI: Nu mai găseşti măşti la farmacie? Un important medic american ne învaţă să ne facem singuri măştile

Locuiesc deja separat

Scriam zilele trecute că izolarea nu le-a priit celor doi soți. Ilie Năstase a pus lacăt pe vila din Dorobanți și de dragul Ioanei s-a mutat la Constanța. Numai că n-a mers așa cum își imaginau, iar după Paști, fostul senator și-a făcut bagajele din casa soției și s-a mutat în propriul apartament din Mamaia.

Apoi, Ioana l-a invitat la masă de 1 mai, dar se pare că lucrurile nu s-au schimbat. „Tot respectul pentru soțul meu, niciodată nu voi da din casă, voi avea numai cuvinte de laudă la adresa lui. Dar ca la fiecare, ne mai certăm, ne mai jignim. Eu consider că am fost un om corect față de el, l-am respectat foarte mult și îl voi respecta în continuare, indiferent de ce va fi, pentru că a făcut parte din viața mea”, a mai spus Ioana Năstase la Antena Stars.

Acolo a recunoscut însă și că nu mai există cale de întoarcere. ””El își dorește, dar e prea târziu acum, din punctul meu de vedere. Eu am încercat să îl fac fericit, așa cum n-a mai fost. Dar așa a fost să fie, toate au un rost în viață. Aș minți să spun că există iubire, există respect. Voi depune actele de divorț cât mai curând, deja m-am interesat”, a încheiat viitoarea fostă doamnă Năstase.

 

 

 

 

Comentarii: