SANATATE

Specialiștii au stabilit: Cine riscă să facă forma lungă de COVID-19

revista22.ro

Peste 20% dintre persoanele infectate cu SARS-CoV-2 suferă de o formă de lungă durată de COVID-19. În cazul lor, unul sau mai multe simptome se menţin timp de 4 săptămâni până la 6 luni de la debutul infecţiei.

Persistenţa simptomelor specifice COVID-19 la câteva săptămâni sau luni după infecţie este recunoscută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). „COVID-19 poate implica persistenţa bolii şi a simptomelor specifice, inclusiv la persoanele tinere şi la cele fără probleme de sănătate cronice şi care nu au fost spitalizate”, declara OMS în septembrie 2020, potrivit clicksanatate.ro.

CITEȘTE ȘI: Medicul Adrian Streinu Cercel explică: De ce se infectează și cei vaccinați împotriva COVID-19

Care sunt persoanele afectate de long COVID

Înalta Autoritate de Sănătate din Franţa a stablit 3 criterii de reperare a pacienţilor care au o probabilitate mai mare de a fi diagnosticaţi cu forma lungă a COVID-19:

  • Prezintă o formă simptomatică a COVID-19
  • Au unul sau mai multe simptome iniţiale, 4 săptămâni după debutul bolii
  • Niciunul dintre aceste simptome nu poate fi încadrat la un alt diagnostic.

Persoanele aflate la risc de a dezvolta long COVID-19 sunt cele care au avut o formă gravă a bolii, dar şi cele care au avut simptome moderate.

De asemenea, este vorba şi despre oameni tineri, activi, fără factori de risc suplimentari. Unii au avut o formă asimptomatică şi nu au fost testaţi când erau bolnavi.

De asemenea, s-a observat, în cadrul studiilor că, în timp ce bărbaţii sunt mai expuşi riscului de a face forme grave ale bolii, femeile au o probabilitate mai mare de a avea simptome persistente (long COVID). Obezitatea, astmul şi bolile cronice sunt factori de risc pentru forma de lungă durată a bolii.

Totodată, sunt mai expuşi cei care au avut mai mult de 5 simptome în prima săptămână de COVID-19 (tuse, cefalee, astenie, diaree, pierderea mirosului).

Peste 20% dintre pacienţi prezintă simptome persistente de COVID-19 la 5 săptămâni după boală şi 10% după 3 luni, anunţa Înalta Autoritate de Sănătate din Franţa în februarie 2021.

Care sunt simptomele specifice formei de lungă durată COVID-19

Tabloul clinic al simptomelor este divers. Printre manifestările specifice formei de lungă durată a COVID-19 se numără: durerile de cap, slăbiciunea musculară sau articulară, tulburările de concentrare şi de memorie, slăbirea gustului şi a mirosului, simptome cutanate, palpitaţii, tuse, insomnie, durerea toracică, respiraţia greoaie, tulburările digestive. O manifestare este şi oboseala extremă.

CITEȘTE ȘI: Diferența dintre o răceală de vară și COVID-19: Singurul lucru care te ajută să știi ce ai

Persoanele cu astfel de simptome trebuie să consulte medicul. Este nevoie de analize specifice, pentru a exclude o altă cauză posibilă precum anemia, o dereglare tiroidiană sau o problemă renală sau hepatică.

COVID de lungă durată necesită monitorizare atentă şi este nevoie, în acest sens, de o echipă multidisciplinară, care include pneumologul, cardiologul, neurologul şi alţi specialişti.

Citeste mai mult
Comentarii: