REVIEW

Starea de urgenţă, ARUNCATĂ ÎN AER de CCR: Cum pot fi anulate amenzile şi ce păţeşti dacă nu respecţi ordonanţele militare

antena3.ro

Cu 9 zile înainte să expire starea de urgenţă, Curtea Constituţională a decis că toate amenzile date în timpul stării de urgenţă au fost aplicate în baza unor prevederi legale neconstituţionale.

CCR a declarat neconstituţională OUG 34/2020, dar şi articolul 28 al OUG 1/1999. Astfel atât amenzile majorate, cât şi cele date iniţial sunt neconstituţionale.

Curtea a constatat că „prevederile art.28 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/1999, caracterizate printr-o tehnică legislativă deficitară, nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate şi sunt astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, prevăzut de art.1 alin.(5) din Constituţie, precum și principiul restrângerii proporționale a exercițiului drepturilor și libertăților fundamentale, prevăzut de art.53 alin.(2) din Constituție”.

CITEȘTE ȘI: Raed Arafat dezvăluie ce ne așteaptă vara aceasta: Când ne putem face planuri de vacanță

Cum îți poți recupera banii

Decizia judecătorilor CCR nu anulează însă automat aceste sancţiuni date celor care nu au respectat prevederile ordonanţelor militare. Cei care le-au primit, trebuie să le conteste în instanţă.

Dacă amenzile au fost deja plătite, banii pot fi recuperaţi dacă nu au trecut 15 zile de la data întocmirii procesului verbal de contravenţie. Atenţie: decizia CCR intră în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial, lucru care s-au putea să dureze una, două săptămâni.

De la începutul stării de urgenţă au fost date peste 300.000 de amenzi, în valoare de aproximativ 120 de milioane de euro.

CITEȘTE ȘI: Când se redeschid restaurantele și terasele: Regulile de care vor trebui să țină seama

Guvernul ar urma să găsească rapid un remediu legal, astfel ca persoanele care nu respectă ordonanţele militare să poată fi sancţionate în continuare. Până atunci, secretarul de stat Raed Arafat face apel la responsabilitatea cetăţenilor.

Comentarii: