NUTRITIE

Top 5 alimente care îngrașă mai repede decât ai crede

nbcnews.com

Pare că iei proporţii de la o zi la asta şi nu ştii exact care sunt motivele? Ei bine, nu doar mâncare de tip fast-food, prăjelile sau dulciurile îngraşă, ci şi unele alimente despre care e posibil să nu fi ştiut până acum că sunt mari inamici ai siluetei.

Medicul Laura Ene, medic specialist în nutriţie şi diabet, a explicat care sunt alimentele de care trebuie să ne ferim pentru că au un efect negativ asupra siluetei. Spcialistul a fost invitat la emisiunea matinal a Antenei 1, „Neatza cu Răzvan şi Dani”.

Iată care sunt cele mai rele alimente pentru persoanele care vor să slăbească:

Uleiul

Oricât de sănătos ar fi, oricât de extravirgin, de presat la rece şi oricât am încerca să-l luăm de cea mai bună calitate, uleiul, inclusiv cel de măsline, îngraşă la fel de mult ca untura de porc. 1 lingură de ulei echivalează cu 100 de calorii.

Prin urmare, oricât de gustos şi sănătos ar fi, uleiul trebuie consumat cu măsură, adică 3-4 pufuri de spray la o salată şi o lingură de ulei la 1 kg de mâncare.

CITEȘTE ȘI: Sfaturi de la dr. Mencinicopschi: Care e cel mai bun ulei pentru prăjit

Untul şi margarina

Trebuie evitate toate sosurile pe bază de unt sau margarină, mai ales cele din comerţ, dacă ne propunem să pierdem în greutate! Aceste ingrediente au şi grăsimi rele, mult mai rele decât cele animale şi afectează sănătatea organismului.

Nu slănina de porc este cea mai rea grăsime din lumea asta, ci grăsimile trans care se găsesc în maioneze şi care la origini sunt derivate din grăsimi vegetale care au fost transformate prin hidrogenare pentru a rezista mai mult. Cum facem diferenţa între grăsimi bune şi grăsimi rele? Cele bune sunt lichide la temperatura camerei, iar cele rele rămân solide( untul de cocos, untul de palmier, etc.).

Nuci, alune, migdale

Acestea, chiar dacă sunt foarte sănătoase şi recomandate mai ales pentru afecţiunile cardiovasculare, sunt foarte calorice şi îngraşă foarte mult. Trebuie consumate cu foarte mare atenţie, nu trebuie depăşită porţia de 30-50 de grame pe zi!

CITEȘTE ȘI: Zahărul, un real PERICOL! Trucuri prin care scapi de pofta de dulciuri

Dulciurile procesate

Pe locul patru sunt dulciurile şi ciocolata, despre care se ştie cât de calorice sunt.

Brânzeturile maturate

Iar pe locul cinci se clasează brânzeturile. Brânzeturile maturate, mai ales cele franţuzeşti îngraşă cam cât ciocolata.

Comentarii: