LIFESTYLE

„Tricolorii” în scaun rulant, locul 6 la European!

România a participat, în premieră, la Turneul European pe Națiuni la Handbal în scaun cu rotile. Tricolorii” s-au clasat pe locul al 6-lea și sunt fericiți că au avut ocazia să reprezinte România.

La competiția ce s-a disputat în Croația au mai participat Portugalia, Ungaria, Olanda, Slovenia și reprezentativa țării gazdă. Lotul României i-a avut ca însoțitori pe Aihan Omer și Veronica Mândrescu.

Citeşte şi: Efecte negative ale unui stil de viață sedentar în cazul bărbaţilor

Antrenorii sunt mulţumiţi de rezultate

Ne-am fi dorit mult mai mult, dar ne bucurăm că am fost acolo. Noi suntem la început de drum, dar sperăm ca în viitor să ne batem cu ei de la egal la egal. Ne dorim să ajungem la un campionat mondial, de ce nu?”, spune Petru Pungă, component al echipei naționale.

A fost o experiență frumoasă și distractivă. Noi am jucat baschet acum câțiva ani și acum facem handbal. E un sport care ne scoate din casă și ne place să facem mișcare” , spune un alt component al echipei naționale de handbal în scaun rulant, Marian Trandafir.

Sunt foarte mulțumită de prestația lor. La nivel național, îmi doresc să promovez această disciplină, pentru că oferim o bucurie unor suflete frânte”, este declaraţia Veronicăi Mândrescu, unul dintre antrenorii lotului național de handbal în scaun rulant.

Comentarii: