LIFESTYLE

„Tricolorii” sunt conștienți de miza partidei cu Muntenegru: „Este un meci pe viață și pe moarte”!

Naționala masculină de handbal joacă mâine, la Baia Mare, al doilea meci din campania de calificare la Campionatul European din Ungaria și Slovacia.

Handbaliștii antrenați de Rareș Fortuneanu au pornit cu stângul drumul spre turneul final din 2022, cu o înfrângere la trei goluri în Suedia. Tocmai de aceea, „tricolorii” nu iau în calcul decât victoria în disputa de mâine, de la ora 18.25.

„Cu Muntenegru este un meci pe viață și pe moarte. Considerăm că suntem mai buni decât ei și ne dorim victoria. Vrem să demonstrăm că România poate să meargă la un Campionat European, merităm să fim acolo! România nu este o echipă care pierde cu toate echipele puternice de pe continent”, spune jucătorul naționalei, Dan Racoțea.

„Un meci foarte important pentru noi, pentru calificare. Știm că toate punctele contează, va fi un meci total diferit față de cel cu Suedia, am avut de-a face acolo cu o apărare tipic scandinavă, acum vom avea în față o apărare agresivă, jucători care vor pune multă presiune și vor avea impact în ceea ce vor face.

Trebuie să gestionăm bine mingiile în atac, să fim calmi și să nu facem greșeli de transmisie a balonului, este o echipă care joacă foarte bine pe faza a doua și exploatează spațiile mari lăsate în apărare”, este de părere selecționerul Rareș Fortuneanu.

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

Și-ar fi dorit o sală plină

„Tricolorii” au mărturisit că resimt din plin lipsa fanilor în tribune, dar sunt motivați să învingă naționala Muntenegrului tocmai pentru a dedica victoria fanilor.

„Publicul ne-a ajutat mereu. Nu avem cum să procedăm în situația de dată, vrem să facem un meci foarte bun și, cu siguranță vom fi cu gândul la cei care ne susțin și ne sunt alături de la distanță”, mărturisește  ”tricolorul” Ionuț Iancu.

„Din cauza pandemiei suferim cu toții, este greu să jucăm fără spectatori, cu siguranță ne este mai greu atunci când nu avem susținători alături. Noi sperăm ca la finalul meciului să-i facem fericiți pe toți cei care ne urmăresc”, mai spune și Dan Racoțea.

„Principalul motiv pentru care am ales Baia Mare la momentul alegerii locațiilor de disputare a jocurilor este că aveam o speranță că publicul va putea fi în sală. Baia Mare respiră handbal, publicul de aici este un fin cunoscător al fenomenului, aveam mare nevoie de aportul lor. Ne dorim să le oferim oamenilor o bucurie, și, dacă vom obține victoria, le-o vom dedica lor”, încheie antrenorul Rareș Fortuneanu.

 

 

 

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

Comentarii: