REVIEW

Trucuri pentru nopţi caniculare: Cum să te răcoreşti fără aer condiţionat

Foto: qwadu.com

Nopţile caniculare de vară pot fi extrem de chinuitoare pentru cei care nu au un aparat de aer condiţionat în casă, însă creativitatea i-a ajutat pe oameni să găsească diferite soluţii.

Metoda egipteană care constă în umezirea lenjeriei este doar una dintre acestea. Temperaturile fierbinţi de vară dau de furcă majorităţii celor care nu au un aparat de aer condiţionat în casă. Iar problemele apar mai ales noaptea, lipsa somnului putând duce la oboseală şi stări de rău. Însă specialiştii susţin că soluţii există, iar acestea sunt la îndemâna oricui.

Alegeţi lenjerie din bumbac

Alegeţi bumbacul în detrimentul lenjeriilor din poliester. De ajutor poate fi şi culoarea deschisă a lenjeriei, care va da senzaţia de curat, potrivit adevarul.ro.

CITEȘTE ȘI: Mituri despre somn: De ce nu e bine să credem toate poveștile ‘de succes’ de pe net

Lenjeria la congelator

Înainte de culcare, introduceţi lenjeria într-o pungă de plastic şi lăsaţi-o 30 de minute în congelator. Vă va oferi un răgaz de răceală şi umiditate.

Metoda egipteană

Aşa-numita „metodă egipteană“ constă în umezirea în apă rece a unui prosop sau chiar a lenjeriei. Este recomandat să aşezaţi o folie sub acestea, pentru a evita umezirea saltelei.

Apelaţi la vechile metode

Pune câteva cuburi de gheaţă într-un castron şi poziţionează-le în faţa unui ventilator. Pe lângă adierea aparatului, se va crea şi senzaţia de umiditate.

Răsfăţaţi-vă pielea

Pentru a te bucura rapid de senzaţia de rece, aplicaţi pachete de gheaţă sau comprese reci la punctele de puls: încheieturi, gât, coate, glezne şi genunchi.

CITEȘTE ȘI: Mai bun decât medicamentele! Cardiologii prezintă efectul somnului de prânz asupra tensiunii

Hidrataţi-vă înainte de culcare

Beţi un pahar cu apă înainte de culcare. Transpiraţia nocturnă poate duce la deshidratare, intensificând senzaţia de cald.

Deconectaţi aparatele din priză

Gadget-urile şi alte aparate emană căldură, chiar şi atunci când sunt oprite. Reduceţi temperatura în casă şi economisiţi energie, scoţându-le din priză sau chiar închizându-le pe cele de care nu aveţi neapărată nevoie.

Comentarii: