LIFESTYLE

Uluitor! Ce bani primește Mihai Neșu de la statul român și ce pensie ia de la olandezi, diferența e colosală!

Lui Mihai Neșu i s-a schimbat radical viața pe 10 mai 2011, după contact ca multe altele la antrenamentul lui Utrecht. În bine, spune ”Bichonul” de fiecare dată când vorbește despre momentul în care Alje Schut l-a trimis pentru totdeauna într-un scaun cu rotile, rupându-i o vertebră cervicală ruptă.

Despre fostul lui coleg, Neșu spune ceea ce puțini oameni ar gândi să facă: speră să nu fie bântuit de acel accident și să-i fie bine. Asta deși el a avut de pătimit cel mai crunt și are o grămadă de lucruri pe cap de atunci.

CITEȘTE ȘI: Ce trebuie să faci pentru a avea un creier mai eficient. Cele două activități recomandate de specialiști

Un aspect important, de care orădeanul amintește doar sunt bani necesari unei persoane cu asemenea handicap pentru tot ceea ce presupune recuperare și ameliorare a calității vieții. Noroc cu faptul că – după spusele lui Neșu la Antena 3 CNN – primește pensie de 3 mii de euro lunar de la statul olandez, pentru că în România, ia 1oo de euro pe lună, plus cei 3oo pentru însoțitor.

„Fiind accident de muncă, atunci beneficiez de pensia din Olanda care mă ajută destul de mult să mă descurc. Nu mă ajută total, fiindcă am cheltuieli destul de mari cu tot felul de lucruri care îmi trebuie mie într-o lună, dar, slavă Domnului!, am mai avut și bani puși deoparte din fotbal și încă nu s-au terminat. Dar nici nu mai e mult”, a explicat Mihai Neșu în emisiunea Voi cu Voicu de la Antena 3 CNN.

 

 

 

 

Comentarii: