REVIEW

Un bronz perfect chiar fără să te ‘prăjeşti’ la soare. Reguli de bază pentru folosirea autobronzantului

wisegeek.com

Când ne gândim la vară, ne proiectăm în minte imaginea cu noi etalând un bronz arămiu. Poţi să-l obţii, folosind o soluţie eficientă şi la-ndemână, care nu îţi pune sănătatea pielii în pericol: autobronzantul.

Pregăteşte bine pielea înainte

Pentru a obţine un bronz frumos fără să stai la soare, trebuie să-ţi pregăteşti mai întâi pielea. Cum? Cu o zi înainte să aplici produsul pe piele, îndepărtează bine celulele moarte, insistând pe zonele în care stratul cornos este mai gros (genunchi, coate, laba piciorului, gât). După aceea, spală-te cu un săpun cu un pH neutru. Dacă foloseşti frecvent un exfoliant chimic, cu acizi alpha hidroxilici (AHA) sau cu acizi beta hidroxilici (BHA), nu mai este nevoie să exfoliezi pielea cu o lufă la duş, potrivit clicksanatate.ro.

Nu uita de hidratare!

După duş şi exfoliere, aplică o loţiune fără ulei şi parfum, insistând pe călcâie, pe coate şi pe genunchi. Aceste zone tind să fie mai uscate decât alte părţi ale corpului, ducând la aplicarea neuniformă a autobronzantului. Dacă ai pori dilataţi sau piele uscată, cu câteva zile înainte de a folosi produsul, hidratează bine pielea, atât dimineaţa, cât şi seara. Pentru ca bronzul să pară cât mai natural, amestecă aubronzantul cu o cremă hidratantă.

CITEȘTE ȘI: Frumusețea tenului bronzat depinde și de alimentație: Ce trebuie să mănânci vara

Epilarea, necesară

Fie că foloseşti aparatul, ceara sau crema, epilarea este un pas vital în aplicarea uniformă a autobronzului. Important este ca între epilare şi folosirea produsului să treacă cel puţin 24 de ore. Dacă faci această operaţiune după ce aplici autobronzantul, vei afecta calitatea bronzului şi acesta se va menţine o scurtă perioadă pe piele.

Testează produsul

Alege un autobronzant ţinând cont de tonul şi de tipul tău de piele şi nu de rezultatul dorit. Persoanelor cu pielea deschisă la culoare li se potriveşte un produs în culoarea piersicii, a mierii. În schimb, celor cu o piele măslinie, culoarea cuprului este cea potrivită. Un autobronzant sub formă de cremă sau de loţiune se va întinde mult mai uşor pe o pielea uscată, în timp ce produsele de tip spray sunt recomandate persoanelor cu pielea grasă.

Există şi autobronzante special concepute pentru zona feţei. Ţine cont că produsele care promit un bronz treptat trebuie folosit de până la 4 ori pentru a ajunge la nuanţa dorită. Înainte de aplicarea produsului, testează-l pe o porţiune mică de piele. Dacă nu-ţi place cum arată, poţi să-l îndepărtezi cu uşurinţă.

5 reguli pentru un bronz perfect

1. Când aplici produsul pe corp, foloseşte o pereche de mănuşi de latex.

În felul acesta, mâinile nu vor căpăta o nuanţă portocalie. Înainte de aplicarea autobronzului pe faţă, demachiază tenul şi clăteşte-te cu apă din abundenţă. Pune o cantitate mică de produs pe vârful degetelor, după care distribui-o uniform, într-un strat subţire în zonele mai dificile (frunte, obraji, pleoape, podul nasului, bărbie, urechi, zona de deasupra buzei superioare şi gât). Estompează produsul spre exterior cu vârfurile degetelor pentru ca trecerea să nu fie vizibilă. Cu ce ţi-a rămas pe degete, distribuie produsul şi pe linia părului şi de-a lungul maxilarului. Întinde 2 straturi succesive de produs pe picioare, braţe, decolteu. Aplică o cantitate mici de autobronzant (aproximativ 1 linguriţă) prin mişcări circulare. Începe de la glezne şi continuă să urci până ajungi la umeri, lăsând braţele la final. Ai grijă să întinzi bine produsul în jurul gleznelor şi în zona genunchilor. Aşteaptă 15-20 de minute înainte să te îmbraci, 3 ore înainte de a face duş.

2. Folosește un bețișor de urechi

Dacă întâmpini dificultăţi în obţinerea unei culori uniforme în jurul nasului, ochilor, urechilor şi buzelor, pentru o mai bună precizie, foloseşte un beţişor de urechi.

3. Folosește lămâie pentru uniformizare

Scapi de dungile sau petele rămase după aplicarea neuniformă a autobronzului dacă fricţionezi zona cu probleme cu o jumătate de lămâie, 2 minute, după care tapotezi cu un prosop umed.

CITEȘTE ȘI: Ce culori de make-up trebuie să alegi în funcție de MODUL în care te bronzezi

4. Pentru a menţine cât mai mult timp bronzul obţinut, ai grijă să ai mereu pielea hidratată.

Foloseşte produse de curăţare cu o acţiune blândă şi utilizează-le mai rar în zilele după ce ai folosit autobronzant. Evită folosirea tratamentelor antiacnee, întrucât şi acestea pot dizolva culoarea.

5. Folosește pudra de talc

După ce autobronzantul s-a uscat în totalitate, aplică pudră de talc pentru ca produsul să nu se transfere pe haine.

Comentarii: