SANATATE

Unghiile, un indicator al problemelor din corp: Ce înseamnă modificarea culorii

realitatea.net

Dacă îți dai unghiile cu ojă tot timpul, e posibil să ți se îngălbenească. Însă, uneori, culoarea galbenă apare din alte cauze. Unghiile oferă informații despre ce se întâmplă în corpul tău, așa că e bine să știi ce înseamnă o altă nuanță decât cea normală.

Unghiile date prea des cu ojă

Sunt persoane care au unghiile vopsite cu ojă în fiecare zi, în funcție de hainele pe care le poartă sau de personalitatea lor. Oricât de frumos ar arăta unghiile făcute, e bine să renunțăm din când în cand la a le da cu ojă, pentru că aceasta, mai ales dacă e închisă la culoare, lasă urme pe unghii. Acestea se îngălbenesc și se fragilizează și practic singura soluție este să le lași să respire 2-3 săptămâni pentru a-și reveni, recomandă clicksanatate.ro.

CITEȘTE ȘI: Unghii sănătoase şi puternice: Ce suplimente alimentare trebuie să iei

Carențele nutriționale

O altă cauză a unghiilor îngălbenite e reprezentată de carențele nutriționale. Dacă observi că, deși nu folosești ojă, unghiile tale au căpătat o nuanță gălbuie, e posibil să ai lipsă de vitamina B12. Poți lua un supliment sau poți introduce în alimentație ouă, fructe de mare sau cereale fortificate. De asemenea, e posibil să ai lipsă de zinc: apelează la semințele de floarea soarelui, linte sau brânză sau ia un supliment de zinc de la farmacie.

Onicomicoza

O boală destul de întâlnită, mai ales la persoanele vârstnice, trecute de 60 de ani, onicomicoza (infecție fungică) cauzează și ea îngălbenirea unghiilor. Sfătuiește-te cu medicul tău de familie sau cu un medic dermatolog pentru a primi cel mai potrivit tratament. E bine să mergi cât mai repede la un consult, pentru că, netratată, infecția se extinde, se agravează și este mai dificil de tratat.

CITEȘTE ȘI: Unghiile pot anunța cancerul! Iată ce a aflat după ce a postat o fotografie pe Facebook!

Diabetul zaharat

Anumite boli contribuie și ele la schimbarea culorii unghiei, cea mai frecventă fiind diabetul zaharat. Această afecțiune vine împreună cu o circulație proastă, ceea ce înseamnă că unghiile sunt lipsite de oxigenul și nutrimentele necesare păstrării sănătății. Problemele cu tiroida sau un sistem imunitar slăbit sunt alte cauze care pot duce la îngălbenirea unghiilor.

Comentarii: