SANATATE

Vezi uneori în ceaţă? Care e cauza, cât de grav este şi când trebuie să mergi la medic

yve.ro

Vederea încețoșată constă în pierderea clarității câmpului vizual, iar aceasta poate apărea treptat sau brusc, poate fi temporară sau permanentă, poate afecta ambii ochi sau doar unul singur. Totul ține de factorii declanșatori. Cert este că vederea încețoșată poate fi un simptom sau o consecință a unui număr variat de boli, iar gravitatea acestui simptom diferă de la o afecțiune la alta.

Afecțiuni minore

Din categoria afecțiunilor minore, pierderea clarității vederii poate fi o consecință a oboselii cronice, a expunerii îndelungate la lumina albastră (tabletă, laptop, smartphone) fără ochelari de protecție sau chiar purtarea unei perechi de ochelari cu dioptrii nepotrivite. De asemenea, claritatea vederii se deteriorează pe măsură ce înaintăm în vârstă, afecțiune cunoscută și ca presbiopie. Cel mai des, vederea încețoșată este un simptom al afecțiunilor oftalmologice, precum miopia, hipermetropia, astigmatismul sau chiar conjunctivita.

Un alt simptom care poate apărea la personele care văd în ceață este tensiunea arterială scăzută, potrivit doc.ro. Tensiunea arterială poate scădea din varii motive, precum deshidratare, dietă necorespunzătoare, tulburări hormonale, anumite medicamente sau alte afecțiuni. Vederea în ceață poate apărea, uneori, ca urmare a consumului de substanțe interzise (amfetamină), a anemiei, în timpul sarcinii sau pe fondul unei căderi de calciu.

CITEȘTE ȘI: Ai putea avea nevoie de ochelari: Ai grijă la aceste opt simptome

Afecțiuni grave

Deși, în multe cazuri, neclaritatea vederii nu indică neapărat o afecțiune gravă, sunt situații în care aceasta poate fi un indicator al proceselor inflamatorii și/sau al infecțiilor din corp care, la rândul lor, pot fi un semnal de alarmă pentru boli mai grave, precum cancerul sau hemoragiile cerebrale. Din acest motiv, este foarte important ca atunci când remarcăm o anomalie oftalmologică persistentă, precum vederea încețoșată, să mergem la medic. Este important de reținut că vederea neclară sau pierderea temporară a vederii poate ascunde un atac vascular cerebral sau un atac ischemic tranzitoriu, deci este important să investigăm orice anomalie de această natură.

Din seria afecțiunilor grave care pot fi indicate de vederea neclară se numără glaucomul, cataracta, epilepsia, retinoblastomul (cancer al retinei) sau desprinderea de retină (detaşarea stratului intern al ochiului de vasele de sânge care asigură ochiului oxigen şi substanţe nutritive).

Retinopatie diabetică

De asemenea, în cazul persoanelor diabetice, vederea încețoșată poate fi un indicator al retinopatiei diabetice sau a altor complicații ale diabetului. Acest lucru se întâmplă atunci când indexul glicemic crește, datorită unei alimentații inadecvate sau a stilului de viață stresant, ceea ce poate duce la acumularea de lichide la nivel ocular, care determină inflamația ochilor și, implicit, vederea în ceață. De regulă, acest simptom apare înainte de a fi diagnosticat cu diabet, ca unul din primele simptome ale acestuia. Odată început tratamentul și reglarea nivelului de zahăr din sânge, inflamația oculară scade și vederea își revine la normal.

Adesea, vederea încețoșată este însoțită de simptome oculare adiacente, printre care se numără: sângerare la nivel ocular, uscăciune sau scurgeri la nivel ocular, fotosensibilitate (sensibilitate la lumină), inflamația ochilor, însoțită de roșeață, dureri de ochi, prurit ocular (mâncărimea ochilor).

CITEȘTE ȘI: Misterele creierului: Cele șapte motive pentru care memoria ne trădează

Când mergem la medic?

Pe lângă simptomele oftalmologice, vederea în ceață poate apărea simultan și cu alte fecțiuni ale corpului, precum: dureri articulare, hipertensiune, scădere bruscă în greutate, febră, dureri abdominale, cefalee, probleme de concentrare sau dificultăți locomotorii progresive. În cazul în care observați unul sau mai multe simptome de mai sus, este important să mergeți la medic.

Solicitarea asistenței medicale este de maximă importanță atunci când vederea încețoșată apare pe fondul unui traumatism cranian suferit recent, al modificărilor de comportament (confuzie, halucinații, delir, letargie) sau este însoțită de dificultăți de comunicare (vorbire neclară sau incapacitatea de a vorbi, probleme de înțelegere a limbajului), pierderea memoriei, febră ridicată (mai mare de 38 de grade), amorțeală, paralizie parțială a corpului, convulsii sau vizualizarea unor halouri sau a unor pete negre (scotome) în câmpul vizual.

Comentarii: