LIFESTYLE

40 de ani de la victoria României împotriva Franței: Revedere emoționantă a foștilor „stejari”

Federația Română de Rugby i-a sărbătorit pe eroii care au învins categoric naționala „Cocoșului galic”, 15-0, la 23 noiembrie 1980.

În urmă cu 40 de ani , „stejarii” se luptau de la egal la egal cu granzii rugby-ului mondial și, mai mult decât atât, dădeau de pământ cu ei. Naționala Franței a avut parte de o amintire deloc plăcută pe Giulești, acolo unde a suferit una dintre cele mai severe infrângeri. România a învins cu 15-0, punctele victoriei magnifice fiind înscrise de Pompilie Borș  (eseu) și Ion Constantin (o transformare și trei penalități).

În 2020, pentru a-I omagia pe cei care au scris istorie pentru sportul cu balonul oval de la noi, Federația Română de Rugby a organizat o întâlnire a echipei de atunci, iar președintele Alin Petrache i-a premiat cu câte o plachetă pe performerii naționalei.

„A fost una dintre cele mai emoționante zile pe care le-am trăit, pentru că am avut lângă mine exemplele care mi-au călăuzit cariera. Vreau să le mulțumesc pentru victoria pe care ne-au făcut-o cadou acum 40 de ani.

Eram mic, dar am revăzut acel joc de foarte multe ori. Este un exemplu de onoare, bărbăție, de curaj și de bucurie a națiunii noastre atunci când bați una dintre cele mai puternice echipe ale lumii”, a  mărturisit Alin Petrache, președinte Federația Română de Rugby.

CITEȘTE ȘI: Abia acum s-a aflat: Cum a apărut și ce înseamnă ‘sfertul academic’

„Am trăit sentimente puternice la meciul cu Franța, sentimente care te bântuie peste ani. Au trecut mulți ani, dar țin minte perfect acel joc. Ne-am angajat toți la luptă și am crezut în victorie de la început.

Am fost extrem de încurajați de peste 15.000 de spectatori, lumea după meci plângea, veneau oameni necunoscuți și ne îmbrățișau”, a rememorat căpitanul ”stejarilor” din victoria cu Franța, Mircea Paraschiv.

„A fost o victorie mare, am muncit mult, am stat o lună la Snagov, cu trei antrenamente în fiecare zi. Îmi amintesc perfect faza în care am marcat eseu…fiecare clipă din acea acțiune.

Fundașul care s-a apărat la mine m-a lovit de oftică cu piciorul în spate, trei luni am suferit. După meci ne-au chemat la Minister și ne-au dat o primă mare, cum nu se dădea atunci”, a povestit și autorul eseului de acum 40 de ani, Pompilie Borș.

 

 

 

 

 

Comentarii: