Povestea emoționantă a celui mai iubit fotbalist român din Italia, Cristi Chivu: Promisiunea pe care i-a făcut-o tatălui său, pe patul de moarte, la doar 17 ani. De la copilăria din Reșița până la gloria lui Inter Milano și la portul flăcării olimpice, Cristi Chivu și-a construit o carieră impresionantă, dar și o viață personală frumoasă, alături de Adelina și fiicele lor. Pierderea tatălui la doar 17 ani l-a maturizat și l-a făcut să facă o promisiune care avea să-i ghideze viața. Iată povestea emoționantă a celui mai iubit fotbalist român din Italia!
Cristi Chivu nu este doar un nume în fotbalul european, ci un simbol de perseverență și responsabilitate. Născut la Reșița, fostul fundaș central a jucat la echipe de top precum Ajax, Roma și Inter Milano, câștigând Liga Campionilor și devenind căpitanul echipei naționale a României.
Cariera sa a fost însă marcată și de momente dificile, inclusiv accidentări și pierderea tatălui său, Mircea Chivu, când avea doar 17 ani. Această tragedie l-a maturizat și l-a făcut să promită că va avea grijă de cei dragi, deviză care i-a ghidat ulterior fiecare pas în viață și pe teren.
În paralel, viața sa personală a fost la fel de intensă: căsătoria cu Adelina și cele două fiice, Natalia și Anastasia, i-au oferit stabilitate și bucurie, iar povestea lor de dragoste este una cu răbdare și perseverență, după cum mărturisește chiar Adelina.
CITEȘTE ȘI: Dramele neștiute din viața lui Puiu Călinescu, actorul care a adus multe zâmbete pe fețele oamenilor
Povestea emoționantă a lui Cristi Chivu, cel mai iubit român din Italia
Primii pași în fotbal pentru Cristi Chivu au fost făcuți pe terenurile improvizate din Reșița. Talentul său ieșea în evidență de la vârste fragede, iar disciplina impusă de tatăl său, Mircea Chivu, i-a modelat caracterul. Fostul fundaș a devenit rapid unul dintre cei mai promițători tineri fotbaliști ai României, fiind remarcat de cluburi din țară și apoi din Europa.
„Prin clasa a șasea, taică-su mi-a zis că va ajunge mare fotbalist, dar mi-a cerut să nu-i spun. Mircea era mai dur cu el, nu-l cocoloșea deloc. O dată a venit Cristi plângând de afară, se bătuse cu un copil, iar soțul meu i-a spus că el nu se poate certa cu vecinii din cauza problemelor lui, așa că să facă bine să și le rezolve singur’, povestea Mariana Chivu, mama fotbalistului, pentru Adevărul.
„Moartea tatălui său l-a maturizat brusc. Cristi a luat viața în piept și a plecat singur la Craiova, unde la 18 ani stătea și se gospodărea singur. Dar n-am avut emoții cu el, nici măcar atunci când a plecat la Amsterdam. Cristi a fost mereu un tip cu capul pe umeri. A învățat singur olandeza, și-a luat casă la Amsterdam și ajunsese căpitanul echipei la 22 de ani. Asta mi-a demonstrat că e om stăpân pe el’, a mai povestit Mariana Chivu.
O promisiune pe viață
Povestea lui Cristi Chivu începe departe de Milano, în orașul său natal, Reșița, într-o seară pe care nu o va uita niciodată. Pe 31 martie 1998, cu doar câteva ore înaintea unui meci cu Ceahlăul, Cristi a fost chemat acasă. Tatăl său, Mircea Chivu (1954-1998), fost fotbalist și antrenor, se afla în ultimele clipe ale vieții, răpus de cancer la doar 44 de ani. În locul unei despărțiri obișnuite, tatăl i-a spus ceva ce niciun copil de 17 ani nu ar trebui să audă:
„Du-te înapoi în cantonament și pregătește-te de meci. Bateți Ceahlăul pentru Reșița și pentru mine.’
Cristi s-a întors la echipă și Reșița a câștigat 5-1, Chivu marcând și el. A fost primul moment în care copilul a devenit adult. Mircea Chivu a fost fundaș la CSM Reșița în anii 70-80 și antrenor al echipei între 1994 și 1998, iar după Revoluție antrenase și în Germania. Un om respectat și apreciat, el i-a sădit fiului său disciplina și, poate cel mai important, simțul responsabilității. Cristi avea să povestească mai târziu:
„I-am promis că voi avea grijă de familie.’
Această promisiune a rămas un pilon al vieții și carierei sale, motivându-l să devină omul și fotbalistul care a inspirat milioane de oameni, nu doar în România, ci și în Italia.
„M-am maturizat foarte mult, de la o zi la alta. Pierderea pe care am suferit-o nu s-a simțit în progresul meu. Maturizându-mă foarte devreme și plecând într-un alt oraș, Craiova, învățând să trăiesc singur, am învățat și să mă descurc singur și am avut ca principală motivație promisiunea pe care i-am făcut-o tatălui meu pe patul de moarte, și anume că voi avea grijă de familie. I-am spus să nu-și facă griji, că voi fi un om responsabil, un cap de familie care să-l înlocuiască.’
Această dramă i-a marcat nu doar cariera sportivă, ci și viața personală, învățând devreme responsabilitatea și autocritica. La Euro 2000, golul său împotriva Angliei a fost dedicat tatălui său:
„Sunt sigur că tata, de acolo de unde e, a pus mâna și a oprit acea minge în poartă’, spunea fotabalistul.
De atunci a jucat pentru Ajax, Roma, Inter, a câștigat Champions League și, nu în ultimul rând, a fost căpitanul echipei de fotbal a României.
Italia, la picioarele lui Chivu
Italia îl privește pe Cristi Chivu nu doar ca pe un fost fundaș elegant și câștigător al Ligii Campionilor, ci ca pe un lider respectat, un simbol al profesionalismului. După primele 24 de etape din Serie A, Inter Milano se află pe primul loc, cu 58 de puncte, iar echipa lui a legat cinci victorii consecutive.
Inter i-a oferit un contract până în vara lui 2027, cu un salariu de aproximativ 2,5 milioane de euro pe sezon, iar fostul căpitan al tricolorilor continuă să scrie istorie în rolul său de antrenor principal, după ce anterior a jucat și a format juniorii echipei.
Cristi Chivu a purtat flacăra olimpică
Pe 5 februarie 2026, Chivu a fost invitat să transporte flacăra olimpică pe străzile Milano, înaintea deschiderii Jocurilor Olimpice de Iarnă, care au loc între 6 și 22 februarie. Gestul nu a fost simbolic; torța olimpică este oferită pentru statutul public și imaginea sportivului în societate.
Românul a alergat prin piața din fața bisericii SantAmbrogio până spre Duomo, alături de nume mari ale sportului italian, precum Flavia Pennetta și Francesca Schiavone, și chiar președintele Comitetului Olimpic Italian. Însoțit de familie, s-a oprit pentru fotografii și a declarat simplu:
„Mă simt onorat să port flacăra olimpică. Este o experiență deosebită să fii parte dintr-un simbol al sportului și al unității internaționale.’
