Ce efect are vitamina D asupra ficatului. Vitamina D luată zilnic în dozele obișnuite nu afectează ficatul la adulții sănătoși. Chiar și în cazurile de supradozaj, complicațiile apar mai ales din cauza creșterii periculoase a calciului în sânge și afectează cu precădere rinichii, inima și sistemul nervos, nu direct celulele hepatice. Dozele mari folosite luni la rând pot deveni însă toxice și nu ar trebui luate fără analize și recomandare medicală.
Vitamina D este unul dintre cele mai utilizate suplimente, mai ales în lunile cu expunere redusă la soare sau după descoperirea unei carențe la analize.
Pentru că este o vitamină liposolubilă și trebuie procesată de ficat înainte de a deveni activă, apare firesc întrebarea dacă administrarea zilnică poate suprasolicita sau deteriora acest organ.
Pentru majoritatea adulților sănătoși, răspunsul este nu.
Baza de date medicală LiverTox, realizată de institutele americane NIH, arată că dozele convenționale de vitamina D sunt bine tolerate și nu sunt asociate cu hepatită, icter, insuficiență hepatică sau creșteri tipice ale enzimelor ficatului. Chiar și toxicitatea severă prin vitamina D produce de regulă hipercalcemie, nu leziune hepatică directă.
Ficatul nu este deteriorat de dozele obișnuite
Vitamina D se deosebește de unele suplimente care pot afecta direct ficatul.
Extractele concentrate de ceai verde, anumite produse pentru slăbit, suplimentele cu ingrediente multiple, dozele mari de vitamina A și niacina în cantități farmacologice sunt cunoscute pentru potențialul lor hepatotoxic.
Vitamina D nu se află printre cauzele obișnuite ale leziunilor hepatice produse de medicamente și suplimente.
CITEȘTE ȘI: Deficitul de vitamina D: Semnul mai puțin obișnuit care arată acest lucru
LiverTox o clasifică drept o cauză improbabilă de afectare hepatică clinic evidentă. În cazurile raportate de intoxicație, valorile bilirubinei și ale transaminazelor au fost de obicei normale, chiar atunci când pacienții aveau concentrații foarte mari de vitamina D și calciu.
Acest lucru nu înseamnă că orice doză este sigură, ci că organul afectat principal în supradozaj nu este, de regulă, ficatul.
Ce face ficatul cu vitamina D
Vitamina D din suplimente nu poate fi utilizată imediat de organism.
După absorbția intestinală, ea parcurge două etape de activare:
- ajunge la ficat, unde este transformată în 25-hidroxivitamina D;
- ajunge apoi la rinichi, unde este convertită în forma biologic activă.
Prima formă, numită și 25(OH)D, este cea măsurată în analizele de sânge pentru evaluarea nivelului de vitamina D.
Forma activă contribuie la:
- absorbția calciului și fosforului;
- mineralizarea oaselor;
- funcționarea musculară;
- activitatea imună;
- reglarea mai multor procese celulare.
Ficatul are astfel o funcție importantă în metabolismul vitaminei, dar procesarea unei doze normale nu înseamnă că organul este „încărcat” sau intoxicat.
Poate vitamina D să ajute ficatul?
Persoanele cu boli hepatice cronice au frecvent niveluri mici de vitamina D.
Carența este întâlnită mai des în:
- boala hepatică steatozică asociată disfuncției metabolice, cunoscută ca MASLD;
- ciroză;
- hepatite cronice;
- colestază;
- boli hepatice avansate;
- situații în care absorbția intestinală a grăsimilor este redusă.
Explicațiile pot include alimentația insuficientă, expunerea redusă la soare, obezitatea, scăderea proteinelor care transportă vitamina D și modificarea procesării hepatice.
Unele studii au asociat nivelurile scăzute cu inflamație mai mare, fibroză și forme mai severe de boală hepatică. Aceasta nu demonstrează însă că lipsa vitaminei D produce agravarea. Boala severă poate fi chiar motivul pentru care valorile sunt mici.
Suplimentul nu este un tratament pentru ficatul gras
Există cercetări în care corectarea carenței a fost asociată cu scăderi modeste ale enzimelor hepatice sau cu îmbunătățirea unor markeri metabolici.
Rezultatele nu sunt uniforme.
În unele studii:
- ALT și AST au scăzut ușor;
- inflamația s-a redus;
- sensibilitatea la insulină s-a îmbunătățit;
- au fost observate modificări favorabile ale grăsimii hepatice.
În altele, suplimentarea nu a produs diferențe relevante față de placebo.
Prin urmare, vitamina D nu este considerată tratament independent pentru ficatul gras, hepatită sau fibroză.
Pentru MASLD, măsurile cu cele mai clare beneficii rămân:
- scăderea în greutate atunci când există exces ponderal;
- activitatea fizică;
- controlul diabetului;
- reducerea trigliceridelor;
- alimentația echilibrată;
- limitarea alcoolului;
- tratamentul bolilor asociate.
Corectarea unei carențe poate fi necesară pentru sănătatea osoasă și generală, dar nu înlocuiește aceste intervenții.
Ce se întâmplă când iei prea multă vitamina D
Vitamina D este liposolubilă, ceea ce înseamnă că poate fi stocată în organism.
Spre deosebire de unele vitamine hidrosolubile, excesul nu este eliminat rapid prin urină.
Administrarea unor doze foarte mari, mai ales timp de săptămâni sau luni, poate duce la acumulare și la creșterea excesivă a absorbției calciului din intestin.
Rezultatul este hipercalcemia, adică o concentrație prea mare de calciu în sânge.
Office of Dietary Supplements din cadrul NIH arată că toxicitatea poate provoca hipercalcemie, hipercalciurie și valori foarte crescute ale 25(OH)D. În cazurile grave pot apărea insuficiență renală, calcificarea țesuturilor, tulburări de ritm cardiac și, rar, deces.
Semnele excesului de vitamina D
Simptomele nu sunt specifice și pot fi confundate cu numeroase alte probleme.
Pot apărea:
- greață;
- vărsături;
- lipsa poftei de mâncare;
- constipație;
- sete excesivă;
- urinări frecvente;
- deshidratare;
- slăbiciune musculară;
- oboseală;
- confuzie;
- dureri osoase;
- pietre la rinichi;
- afectare renală.
Uneori, simptomele apar abia după mai multe săptămâni sau luni de administrare excesivă.
O persoană care ia doze mari și dezvoltă sete neobișnuită, urinări frecvente, greață sau slăbiciune ar trebui să oprească automedicația și să solicite evaluare medicală.
De ce ficatul rămâne de obicei normal chiar în intoxicație
Toxicitatea vitaminei D funcționează diferit față de toxicitatea hepatică produsă de anumite medicamente.
Vitamina nu distruge în mod obișnuit hepatocitele și nu blochează direct eliminarea bilei.
Problemele apar deoarece organismul absoarbe prea mult calciu.
Excesul poate produce:
- depuneri de calciu în rinichi;
- calculi renali;
- scăderea funcției renale;
- calcificarea vaselor;
- tulburări cardiace;
- afectare neurologică.
LiverTox notează că nu există dovezi potrivit cărora vitamina D ar cauza direct leziuni hepatice, chiar dacă ficatul conține receptori pentru această vitamină și participă la metabolismul ei.
Care este doza zilnică recomandată
Necesarul alimentar stabilit pentru majoritatea adulților este:
- 600 UI pe zi până la vârsta de 70 de ani;
- 800 UI pe zi după 70 de ani.
Aceste valori includ vitamina D obținută din alimente și suplimente.
Pentru unii adulți, medicul poate recomanda 1.000–2.000 UI pe zi, mai ales când expunerea la soare și aportul alimentar sunt reduse.
CITEȘTE ȘI: Ce să mănânci pentru a avea oase sănătoase: Alimentele bogate în calciu si vitamina D
Doza necesară depinde însă de:
- valoarea 25(OH)D;
- vârstă;
- greutate;
- absorbția intestinală;
- bolile cronice;
- tratamentele folosite;
- sarcină;
- sănătatea rinichilor și a ficatului.
O doză potrivită unei persoane poate fi inutilă sau excesivă pentru alta.
Limita superioară nu este o doză recomandată
Pentru adulți, limita superioară tolerabilă stabilită de organismele americane este de 4.000 UI pe zi din toate sursele.
Aceasta reprezintă cantitatea maximă care este puțin probabil să producă efecte adverse în populația generală, nu doza pe care fiecare adult ar trebui să o ia zilnic.
Dozele de 10.000 UI sau mai mult, folosite pe termen lung, cresc riscul acumulării și nu ar trebui administrate fără indicație și monitorizare. NIH avertizează că efecte adverse pot apărea chiar și sub pragurile asociate intoxicației clasice la anumite persoane vulnerabile.
De ce unii medici prescriu doze mai mari
În cazul unei carențe documentate, pot fi prescrise temporar:
- 4.000 UI pe zi;
- 5.000 UI pe zi;
- 7.000 UI pe zi;
- 50.000 UI o dată pe săptămână;
- alte scheme adaptate situației.
O doză săptămânală de 50.000 UI nu este echivalentă cu 50.000 UI în fiecare zi.
Erorile apar uneori când pacientul confundă frecvența și ia zilnic un produs prescris săptămânal.
O astfel de confuzie poate produce rapid concentrații toxice.
Dozele de corecție se folosesc de regulă pentru o perioadă limitată, urmate de o doză de întreținere și, când este necesar, de repetarea analizelor.
Analiza care arată nivelul vitaminei D
Testul folosit este 25-hidroxivitamina D, notat 25(OH)D.
NIH consideră, pentru majoritatea persoanelor:
- sub 12 ng/mL: nivel deficitar;
- 12–20 ng/mL: posibil insuficient;
- cel puțin 20 ng/mL: adecvat pentru majoritatea adulților;
- peste aproximativ 50 ng/mL: nivel care poate deveni prea mare;
- peste 150 ng/mL: asociat frecvent cu toxicitate.
Pragurile pot varia ușor între ghiduri și laboratoare, iar rezultatul trebuie interpretat în context medical.
Nu este util ca toate persoanele sănătoase să repete foarte des testul. Monitorizarea are mai mult sens la cei cu deficit, boli de absorbție, osteoporoză, boli hepatice sau renale și la cei care primesc doze mari.
Ce se întâmplă dacă ai deja o boală de ficat
O boală hepatică nu înseamnă automat că vitamina D trebuie evitată.
Din contră, mulți pacienți cu afecțiuni hepatice au deficit și pot avea nevoie de suplimentare.
Situația trebuie însă evaluată individual, deoarece boala hepatică poate modifica:
- transformarea vitaminei în 25(OH)D;
- producția proteinelor transportoare;
- absorbția grăsimilor;
- starea nutrițională;
- răspunsul la supliment.
În formele avansate poate fi necesară monitorizarea:
- 25(OH)D;
- calciului;
- fosforului;
- funcției renale;
- parathormonului;
- enzimelor hepatice;
- densității osoase.
Pacienții cu ciroză, colestază sau malabsorbție nu ar trebui să aleagă singuri doza pe baza informațiilor generale de pe etichetă.
Cine are un risc mai mare de toxicitate
Prudența este mai mare la persoanele cu:
- boală renală;
- hiperparatiroidism;
- sarcoidoză;
- tuberculoză activă;
- anumite limfoame;
- antecedente de hipercalcemie;
- pietre la rinichi;
- tratament cu diuretice tiazidice;
- utilizarea concomitentă a mai multor produse cu vitamina D;
- doze mari de calciu.
Unele boli granulomatoase și limfoame pot activa vitamina D în afara rinichilor, crescând calciul chiar la doze care nu ar fi problematice pentru majoritatea oamenilor.
Atenție la suplimentele combinate
O persoană poate lua fără să își dea seama vitamina D din mai multe surse:
- produs separat cu vitamina D3;
- multivitamine;
- supliment pentru oase cu calciu și vitamina D;
- ulei de ficat de cod;
- formule pentru imunitate;
- produse pentru menopauză;
- alimente fortificate.
Etichetele trebuie adunate, nu citite separat.
De exemplu:
- 2.000 UI din vitamina D3;
- 1.000 UI din multivitamine;
- 1.000 UI dintr-un supliment cu calciu.
Totalul ajunge la 4.000 UI pe zi.
Dacă aceeași persoană mai ia periodic și fiole sau capsule cu doze mari, poate depăși ușor pragul recomandat.
Vitamina D2 sau D3: contează pentru ficat?
Cele două forme utilizate în suplimente sunt:
- vitamina D2, ergocalciferol;
- vitamina D3, colecalciferol.
Ambele sunt procesate inițial în ficat și nu sunt considerate hepatotoxice în dozele uzuale.
D3 tinde să crească și să mențină mai eficient nivelul sanguin la multe persoane, dar alegerea depinde de produs, indicație și preferințe.
Niciuna nu devine automat mai sigură dacă este luată în exces.
Trebuie luată cu mâncare?
Fiind liposolubilă, vitamina D se absoarbe mai bine în prezența unei mese care conține și grăsimi.
Poate fi administrată cu o masă care include:
- pește;
- ouă;
- lactate;
- ulei de măsline;
- nuci;
- avocado.
Momentul zilei este mai puțin important decât consecvența și respectarea dozei.
Persoanele care iau tratamente ce reduc absorbția grăsimilor sau au boli digestive pot avea nevoie de o strategie diferită stabilită medical.
Ce trebuie reținut
Administrarea zilnică a vitaminei D în doze obișnuite:
- nu produce, în mod normal, leziuni hepatice;
- nu provoacă hepatită sau insuficiență hepatică;
- poate corecta o carență frecventă la persoanele cu boli cronice de ficat;
- nu tratează singură ficatul gras sau fibroza;
- poate deveni periculoasă în doze excesive.
Problema principală a supradozajului nu este „încărcarea ficatului”, ci hipercalcemia și efectele acesteia asupra rinichilor, inimii și sistemului nervos.
Pentru majoritatea adulților, dozele de 600–800 UI acoperă necesarul recomandat, iar 1.000–2.000 UI sunt frecvent folosite atunci când există un motiv justificat. Peste 4.000 UI zilnic, administrarea pe termen lung ar trebui stabilită prin analize și supraveghere medicală.
Vitamina D este sigură atunci când doza este potrivită. Faptul că este vitamină și se vinde fără rețetă nu transformă însă dozele foarte mari într-un tratament lipsit de riscuri.
