LIFESTYLE

Nu te supăra, frate!

Tenisul de masă e viața lor și nici nu vor să se gândească la cum ar arăta aceasta fără sportul pe care îl practică la nivel de performanță de când aveau câțiva ani.

Frații Szocs, doi dintre cei mai buni jucători de tenis de masă de la noi, povestesc cum au ajuns să devină dependenți de sportul cu paleta. Primul care a început să îl practice din pură întâmplare a fost Hunor.

„Am început din greșeală, tata cânta într-un restaurant la nunți iar soțul unei chelnerițe, colegă cu tata, era antrenor de tenis de masă și mi-a zis să vin la sală”, recunoaște Hunor Szocs, component al lotului național masculin de tenis de masă.

Berni avea doar 6 ani când a asistat la momentul în care fratele său a câștigat prima medalie și a știu pe loc că vrea să facă și ea același sport.

„Mergeam cu părinții mei la concursurile fratelui meu, a câștigat prima medalie, a fost foarte fericit, eu din tribune am fost așa șocată, nu am înțeles ce înseamnă fericirea când câștigi o medalie și le-am zis alor mei că vreau și eu la sport”, mărturisește Bernadette Szocs, dublă campioană europeană cu echipa României la tenis de masă.

De atunci au trecut aproape 20 de ani, iar cei doi sportivi le-au umplut părinților casa din Tg Mureș cu sute de medalii și de trofee. Tinerii au făcut echipă la dublu mixt unde au au devenit campioni naționali, dar au renunțat să mai concureze împreună din cauza unui motiv bine întemeiat!

„În 2012 am fost campioni naționali la seniori, la Campionatele Mondiale de Juniori am jucat sferturi și am pierdut la campionii mondiali foarte strâns. Am decis pe parcurs să ne oprim și să ne găsim alți parteneri deoarece, fiind frați, ne certăm foarte mult. Era ciudat”, spune Hunor.

CITEȘTE ȘI: Studiu alarmant al specialiştilor: Ce riscăm dacă petrecem mult timp în faţa televizorului – e foarte GRAV

Și-ar găsi rapid altă profesie, dacă n-ar mai face sport

Sportul este viața ei, însă Berni știe că e o viață….scurtă, ca și competitor de performanță. Pasionată de beauty, Berni știe ce ar face dacă n-ar mai fi tenisul de masă.

„Sinceră să fiu, nu aș putea să trăiesc fără tenis de masă. Dacă nu aș mai putea practica sportul ăsta aș găsi să fac zilnic sport și bineînțeles cosmetică, păr, manichiură, pedichiură”, spune zâmbind Bernadette Szocs, care nu este doar dublă campioană europeană cu echipa României la tenis de masă, ci și una dintre frumoasele sportului românesc.

 

 

 

 

 

Comentarii: