LIFESTYLE

A fost călcat de mașină, dar a revenit la sport după 8 luni și a câștigat Campionatul Balcanic!

Cătălin Romas are 21 de ani, a practicat înotul de performanță până la 14, după care a trecut la triatlon. Fiul Mirelei Pașca, vicecampioana olimpică cu echipa României de gimnastică la Jocurile Olimpice de la Barcelona, nu i-a urmat pasiunea mamei, ci a ales să facă un alt sport de performanță.

„Am ajuns la triatlon dintr-o întâmplate, până la 14 ani am făcut înot. Antrenorul meu mi-a propus să merg la un concurs de triatlon”, povestește tânărul sportiv.

În urmă cu doi ani, sportivul a suferit o accidentare gravă în timpul unui antrenament de bicicletă, care l-a ținut pe bară 8 luni.

„Eu veneam pe drum cu prioritate și un șofer neatent la drum a venit de pe sens opus, a vrut să schimbe direcția de mers spre stânga lui, nu mi-a acordat prioritate de drepta și ne-am lovit, eu am intrat în mașina lui”, mărturisește Cătălin.

Care, după o intervenție chirurgicală și multe luni de recuperare,  a revenit și spune că își dorește să practice triatlonul mulți ani de acum înainte.

CITEȘTE ȘI: INVENȚIA uimitoare a unei românce: un material care poate obţine electricitate din corpul uman

O ore pe zi,  7 zile din 7

Pentru a fi foarte bun în sportul pe care îl practică, tânărul se antrenează 7 zile din 7! „Antrenamentele mele durează între 5 și 8 ore pe zi, depinde de zi și de perioadă. Zile libere nu am, pot să spun că am o zi liberă atunci când fac un antrenament de două ore în loc de unul de patru”, recunoaște campionul balcanic cu echipa națională de triatlon a României.

Cei care i-au fost alături și l-au susținut îsn tot ceea ce face, sunt părinții săi. „Mama și tata sunt cei care m-au îndrumat către sport și tot ce sunt azi sunt datorită lor. Pentru mine, mama e mama, nu Mirela Pașca, vicecampioană olimpică de la Barcelona. O admir pentru tot ceea ce a făcut în sport și mă uit în sus la ce a realizat”, spune Cătălin Romas.

 

Comentarii: