LIFESTYLE

A murit „James Bond”! Cel mai popular agent 007, sir Sean Conery a avut o viață palpitantă amoroasă

La 15 ani, când și-a luat lumea în cap și a fugit de sărăcie, înrolându-se în marină, scoțianul Sean Connery nu-și imagina că va ajunge vreodată Sir sau că va scrie istorie în cinematografie.

Nici milităria n-a fost pentru el, așa cum, pe rând, niciuna dintre slujbe, printre care șlefuitor de sicrie nu i s-a potrivit vreodată. Cu actoria a ajuns să cocheteze după ce a participat la concursul ”Mr. Scotland”, campionatul național de culturism.

A început cu roluri mărunte roluri mărunte și a ajuns să strângă în portofoliu 90 de pelicule. Dar toată lumea l-a știut drept cel mai popular James Bond. Odată ce a jucat rolul agentului 007 în 1962, în „Dr. No”, a venit și recunoașterea.

De altfel, Sean Connery a mai prins încă 6 filme ale seriei: „From Russia with Love” (1963), „Goldfinger” (1964), „Thunderball” (1965), „You Only Live Twice” (1967), „Diamonds Are Forever” (1971) şi „Never Say Never Again” (1983).

CITEȘTE ȘI: Legea BACȘIȘULUI în lume: reguli, procente și unde nu trebuie să-l dai

Acuzat de violență domestică

Cu un ”Oscar” în buzunar și multe alte premii în palmares, Thomas Sean Connery a ajuns să fie înnobilat de Regină cu titlul de Sir. Și… a fost votat și „cel mai sexy bărbat în viaţă” de revista People, în 1989. 10 ani mai târziu, când avea 69 de ani, șarmantul James Bond a fost ales „cel mai sexy bărbat al secolului”.

Dar în viața personală, sexy Bond n-a fost chiar atât de lăudat de femeile pe care le-a avut. În special, de prima soție, Diane Cilento, o actriță australiană cu care a avut și singurul copil. Au divorțat după 11 ani de căsnicie, iar Diane l-a acuzat de violență domestică, lucru negat, evident, de idolul femeilor de pe glob.

Nici cea de-a doua căsnicie n-a fost lipsită de turbulențe, chiar dacă a rezistat, iată, 45 de ani. Micheline, văduva lui Connery, a închis ochii la diverse, cum aventura actorului, din 1989, cu cântăreaţa britanică Linsey de Paul.

Sean Connery s-a stins din viață la 90 de ani.

 

 

 

Comentarii: