LIFESTYLE

A treia oară cu noroc!

2021 a început în forță pentru atleții din România. După ce săptămâna trecută au participat la Bacău la Campionatul de Seniori, în acest week-end, sportivii și-au dat întâlnire la Campionatele Naționale de la București.

Florentina Iușco este una dintre puținele sportive din România care a trecut prin patru probe în atletism: înălțime, lungime, triplusalt și 100 metri și are în palmares și un titlul de campioană mondială la bob. Mai sunt 6 luni până la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar Florentina așteaptă cu nerăbdare să concureze în cea mai importantă competiție a Planetei.

 „De mulți ani muncesc pentru participarea la olimpiadă și pot să zic că nu s-a potrivit nicicum. În 2015 am rămas însărcinată și nu am mai participat, a fost decizia mea și nu-mi pare rău.

Eram calificate la Jocurile Olimpice la bob, dar am renunțat după ce am născut, a fost prea mult pentru mine. Eram plecată mai tot timpul și copilul era acasă, pur și simplu nu am mai putut”, a spus atleta calificată la olimpiadă în proba de săritură în lungime.

Cel pentru care a renunțat pentru o perioadă la atletism și s-a apucat de bob, a fost băiețelul său, acum în vârstă de 4 ani. „Meseria de mamă se împacă perfect cu cea de sportivă. Tot timpul ai o motivație, tot timpul e cineva care să-ți facă ziua mai bună,  te pupă și trece tot”, a mărturisit Florentina Iușco.

CITEȘTE ȘI: ATENȚIE! Cum devine o fotografie de nuntă într-adevăr MEMORABILĂ!

A câștigat două medalii de aur la Naționale

De la Campionatele Naționale, Florentina Iușco a plecat cu două medalii de aur, una la lungime, iar cealaltă, câștigată în proba de triplusalt, a fost o surpriză chiar și pentru ea, care nu a mai sărit triplusalt de vreo 5 ani.

Rareș Toader, cel mai bun atlet din România în proba de aruncare a greutății, nu a avut rival la Campionatele Naționale! Sportivul mai are doar 30 de centimetri pentru a-și face baremul pentru Jocurile Olimpice.

Rareș Toader a câștigat medalia de aur la o diferență de 2 metri față de ceilalți concurenți. „Am aruncat decent pentru startul noului sezon. Nu sunt mulțumit de prestația tehnică, dar rezultatul este decent”, a spus sportivul.

„Nu e ușor să organizezi două competiții la interval de o săptămână. Avem un singur scop, să desfășurăm tot Campionatul Național și tot calendarul național din iarnă, pentru că stă la baza pregătirii pentru la vară”, a recunoscut președintele Federației Române de Atletism, Florin Florea.

 

 

 

 

Comentarii: