LIFESTYLE SANATATE

Adda și calvarul îndurat: artista era să moară din cauza bolii Lyme, medicii o amenințau cu psihiatria!

Timp de aproape doi, cântăreața Adda n-a știut ce i se întâmplă. A știut doar că nu mai poate suporta calvarul și a umblat prin toți doctorii, psihologi, parapsihologi, speciaști și nespecialiști, doar ca să afle adevărul.

Însă un an și ceva, artista s-a tratat pentru altceva decât pentru afecțiunea de care suferea. Invitată recent la Cătălin Măruţă, Adda a povestit prin ce a trecut până un imunolog a îndrumat-o pe calea corectă. Pentru ca apoi solista să fie diagnosticată cu boala Lyme, o boală denumită și borelioză, care se transmite de la căpușe, țânțari sau alte insecte, dar și de la mama purtătoare la făt.

„Am avut noroc că n-am murit! La început era doar cutanant, pur şi simplu am avut o explozie, eram acasă, stăteam pe pat, şi mi-a bubuit pielea! Am făcut şi nod în gât, adică mă sufocam, aveam ganglionii ca nişte mingi de tenis, pe la gât, inghinal… eram varză!

CITEȘTE ȘI: Amorţirea mâinii în timpul nopţii, semnul unei afecţiuni grave. Ce măsuri trebuie să iei

Intram în duş şi nu simţeam apa pe piele! Mi-amorţeau mâinile, picioarele, aveam furnicături… mă frigea şoldul, erupţii pe piele, şi doctorul la care am fost cu aceste simptome mi-a spus: „Doamnă, mergeţi la psiholog, ca să nu vă trimit la psihiatrie!”. Analizele mele arătau… zici că eram un om sănătos!”, a spus Adda la emisiunea lui Măruță.

„Am fost la astrologi, la parapsihologi, în acel an jumătate am fost peste tot pentru că ştiam că e ceva rău! Atunci am fost la un imunolog, care mi-a spus, primul, că am lyme… problema nu era că nu ştiam ce înseamnă lyme, problema e că am aflat târziu că am lyme!”, a mai spus artista.

Comentarii: