SANATATE

Ai grijă cu ce iei pastilele: Băuturile care scad efectul medicamentelor

Foto: Pinterest.com

Cei care urmează un tratament medicamentos pentru diverse afecțiuni trebuie să țină cont de o serie de băuturi care ar putea reduce din efectele medicamentelor, mai mult, să producă reacții adverse.

Cu toate acestea, multe persoane iau medicamentele prescrise cu alte băuturi decât apă, dar unele lichide pot distruge proprietăţile benefice ale medicamentelor şi vitaminelor, notează Rador.

Contrar așteptărilor, nu doar alcoolul se află pe lista băuturilor interzise, ci și cafeaua, laptele sau sucurile de citrice.

Iată care sunt băuturile cu care oamenii iau adesea pastile şi vitamine, fără a bănui că în acest fel anulează toate eforturile pentru tratamentul lor.

CITEȘTE ȘI: Sfatul medicului specialist: Ai grijă la aceste efecte ale medicamentelor în timpul verii

Ceai şi cafea fierbinţi

Vitaminele luate cu doza de cafea sau ceai de dimineaţă privează corpul de toate substanţele valoroase din suplimentele de vitamine. Nici antibioticele nu trebuie luate împreună cu aceste băuturi, deoarece le reduc eficacitatea.

Alcoolul

Alcoolul consumat în timpul administrării suplimentelor de vitamine precum acidul folic, zincul, tiamina şi vitamina B1 împiedică organismul să absoarbă nutrienţii esenţiali. Chiar și medicamentele cu efect mai puternic îşi reduc eficacitatea atunci când sunt combinate cu alcool.

Nu numai consumul de alcool și antibiotice este o combinație riscantă, ci și alcoolul în combinație cu antidepresivele reprezintă un amestec periculos care afectează funcțiile vitale ale corpului, mai ales atunci când sunt consumate în exces.

Amestecul alcoolului cu antidepresivele (antidepresivele triciclice de exemplu) nu este recomandat din mai multe motive, dar în pricipal este vorba despre faptul că medicamentele pot agrava efectele alcoolului, în vreme ce alcoolul poate intensifica efectele secundare ale medicamentelor antidepresive.

Astfel,în unele situații consumul de alcool poate declanșa sau agrava simptomele de depresie, mai ales în cazul persoanelor care prezintă un risc crescut, notează Mayo Clinic.

Iaurtul, laptele şi alte băuturi bogate în probiotice

În acest caz, este necesar să determinăm ce este mai important – tratarea unei boli actuale sau bacteriile benefice, pentru că este imposibil să rezolvi ambele probleme în acelaşi timp.

Cert este că băuturile probiotice, cum ar fi iaurtul, pot afecta grav eficacitatea antibioticelor.

CITEȘTE ȘI: Medicamentele care scad nivelul zahărului din sânge: Pot duce la instalarea hipoglicemiei

Sucul de rodii

Sucul de rodii, pe lângă beneficiile pe care le are pentru sănătate, are și câteva contraindicații, date de capacitatea de a interacționa cu o serie de medicamente, cum ar fi cele pentru hipertensiune, scăderea colesterolului sau cele pentru subțierea sângelui. Astfel, sucul de rodii nu trebuie combinat cu aceste medicamente deoarece enzimele pe care rodia le conține neutralizează efectul lor.

Comentarii: