SANATATE

Ai putea suferi fără să îți dai seama: Ce trebuie să știi despre prevenirea și tratarea afecțiunilor sistemului digestiv

estroplus.ro

O boală digestivă apare la nivelul tractului gastrointestinal. Gastrita, ulcerul şi calculii biliari sunt câteva dintre cele mai răspândite afecţiuni ale sistemului digestiv.

Sistemul digestiv este alcătuit din cavitatea bucală, esofag, stomac, intestinul subţire şi gros, ficat, pancreas şi vezică biliară. În procesul de digestie, alimentele şi băuturile sunt desfăcute în fragmente mai mici numite nutrimente, pe care corpul să le poată absorbi şi folosi pe post de energie şi menţinerea celulelor.

Cum îţi dai seama că ai putea suferi de afecţiuni ale sistemului digestiv

Primele semne că sistemul digestiv are o problemă sunt unul sau mai multe dintre următoarele: balonarea, constipaţia frecventă, diareea, arsurile, greaţa şi vărsăturile, durerea în zona buricului, probleme la înghiţire, sângerările, pierderea sau creşterea în greutate fără motiv evident.

CITEȘTE ȘI: Sfatul medicului nutritionist: Șapte gesturi pe care să le faci dimineața pentru un sistem digestiv sănătos

Numeroasele afecţiuni ale tractului digestiv pot varia de la uşoare la foarte grave. E important ca atunci când experimentezi simptomele de mai sus, mai ales dacă ele ţin mai multe zile, să consulţi medicul. Printre problemele sistemului digestiv se numără:

  • Calculii biliari, colecistita şi colangita
  • Fisurile anale, hemoroizii, rectita şi prolapsul rectal
  • Strictura esofagiană, esofagita, acalazia
  • Gastrita, ulcerul, cancerul gastric
  • Hepatita B şi C, ciroza, hepatita alcoolică
  • Pancreatita
  • Boala celiacă, boala Crohn, diverticulita, colita ulcerativă
  • Boala de reflux gastroesofagian, hernia hiatală.
  • Constipaţia, diareea, refluxul gastroesofagian, crampele intestinale, greaţa şi vărsăturile sunt cele mai frecvente neplăceri digestive. Ce poţi face pentru a le preveni?

Mănâncă mai puţin şi mai des

Când mănânci mult la o masă, sistemul digestiv este suprasaturat şi nu poate procesa hrana la fel de eficient. Din acest motiv, te poţi pomeni cu arsuri, balonare şi greaţă. Sănătatea digestivă poate fi menţinută dacă se consumă mai degrabă 5-6 mese mici pe zi decât 3 foarte mari, potrivit clicksanatate.ro. De asemenea, evită să stai întins după ce ai mâncat.

Consumă mai multe fibre şi bea apă

Fibrele sunt cruciale pentru reglarea sistemului digestiv şi se găsesc în fructe, legume, leguminoase şi cereale integrale. Pentru a curăţa bine intestinele cu ajutorul fibrelor, nu uita să bei 2 litri de apă zilnic. Apa previne constipaţia şi ajută sistemul digestiv să absoarbă mai bine nutrimentele.

Ai grijă la anumite alimente şi băuturi

Redu prăjelile, evită grăsimile, îndulcitorii artificiali şi băuturile carbogazoase şi consumă cantităţi moderate de alimente care produc gaze (fasole, broccoli, varză, conopidă, ceapă, grâu, lactate).

CITEȘTE ȘI: Bacteria care afectează doi din trei oameni și provoacă probleme digestive. Remedii naturiste

Nu uita de mişcare

Sunt persoane care iubesc sportul, în timp ce alţii trebuie să-şi impună să facă mişcare. Unii se simt mai confortabil cu exerciţiile efectuate individual, alţii sunt mai atraşi de sporturile de echipă. Nu e nevoie să devii sportiv de performanţă, dar încearcă diferite forme de mişcare până găseşti o activitate care să ţi se potrivească şi pe care să o poţi efectua măcar de trei ori pe săptămână.

Comentarii: